O tânără din Lupeni este primul român admis la University of California Los Angeles. Diana Beatrix Velicu a fost desemnată ca fiind “cel mai bun student al anului din România”, distincția fiindu-i acordată în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate, în prezența a numeroase personalități.
”Performanțele obținute au fost recunoscute cel mai recent de către University of California Los Angeles (UCLA), care a admis-o în programul de rezidențiat în Ortodonție și ortopedie dento-facială, fiind primul român care reușește această performanță”, arată reprezentanții LSRS.
Diana Beatrix Velicu din Lupeni este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. Tinerii premianți sunt adevărate modele de reușită și exemple de urmat pentru generația actuală, motiv pentru care performanțele lor trebuie să fie puse în evidență și valorificate pentru o dezvoltare sustenabilă a societății românești.
Monika BACIU