Energia produsă pe bază de cărbune va fi eliminată până în anul 2030. O directivă a Parlamentului European prevede că țările membre ale Uniunii Europene trebuie să ajungă, până în anul 2030, la un grad de 35% de energie electrică produsă din surse regenerabile.
„Prin urmare, este necesar să se stabilească un obiectiv obligatoriu al Uniunii, cu o pondere de cel puțin 35% din energie din surse regenerabile, care să fie însoțit de obiective naționale. Statelor membre ar trebui numai în mod excepțional să li se permită să devieze de la nivelul prevăzut al obiectivului lor cu un maxim de 10%, în cazul în care este justificată în mod corespunzător, prin circumstanțe măsurabile și verificabile, bazate pe obiective și criterii nediscriminatorii”, arată Parlamentul European.
În primele 11 luni din 2017, conform Institutului Național de Statistică, producţia totală de energie a României a fost de 61,1 TWh, din care 35,5% din surse regenerabile (13,3 TWh în hidrocentrale, 6,6 TWh în eoliene şi 1,8 TWh în fotovoltaice).
Monika BACIU
Pe aceeași temă: