Angajații de la SUP nu vor suferi diminuări salariale. Salariile personalul de la Spitalul de Urgență din Petroșani nu vor scădea, ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal, însă depind de contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În funcție de contract, care urmează a fi semnat zilele viitoare, reprezentanții celei mai mari unități medicale din Valea Jiului vor putea spune ce se întâmplă cu veniturile salariaților.
“Salariile de la nivelul spitalului, cel puțin pe estimările care s-au făcut nu scad. Urmează să vedem (care este efortul financiar suportat de angajatator ca urmare a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat – n.r.), încă nu avem foarte clar care va fi efortul financiar al spitalului șI care va fi efortul financiar al Casei de Asigurări”, a declarat medicul Alin Vasilescu, managerul SUP Petroșani.
Salariile celor care lucrează în domeniul medical sunt suportate din contractul pe care unitățile medicale îl au cu Casa de Asigurări de Sănătate și virări bugetare pe baza unor ordonanțe de urgență.
“Salariile vin din acest contract și o parte vin din anumite ordonanțe de urgență, care acoperă o parte din sumele cu care au crescut salariile începând din octombrie 2015 încoace. La ora actuală, veniturile spitalului sunt constiuite din fondurile care vin pe contractul cu Casa de Sănătate și pe aceste ordonanțe de urgență. Se estimează că așa va fi și în continuare, dar până nu e semnat contractul cu Casa nu pot să spun ceva concret. În mod normal până în data de 15 februarie trebuie să se lămurească pentru că trebuie să se dea salariile”, a mai spus sursa citată.
În tot acest timp, la nivel de ramură, federația Sanitas pregătește mișcări de protest. Potrivit sindicaliștilor, multor angajațI din sistemul medical le vor scădea salariile, ca urmare a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat.
Monika BACIU