La Vulcan bugetul va fi aprobat luni. Bugetul municipiului Vulcan aferent acestui an va fi supus spre aprobarea consilierilor locali luni, 12 februarie. Între timp, reprezentanții administrației locale de la Vulcan dau asigurări că doleanțele cetățenilor își vor găsi rezolvare. Proiectul de buget aferent acestui an cuprinde toate doleanțele cetățenilor, care au participat la dezbaterea publică de săptămâna trecută.
“Prezent și de această dată la dezbateri, Alexandru Trestian a cerut reprezentanților administrației publice locale să aloce, în limita fondurilor disponibile, sumele necesare pentru amănunte importante legate de activitatea de la Clubul Pensionarilor. Pe lângă cele legate de schimbarea scaunelor și a jocurilor folosite de pensionari ( table, șah ), acesta a solicitat și amplasarea unei camere de supraveghere video, pentru evitarea unor posibile evenimente nedorite. Acesta a solicitat și amplasarea unei tribune pentru spectatori la Sala de Sport din Cocoșvar”, spun reprezentanții administrației locale de la Vulcan.
Fazekas Alexandru, un alt cetățean prezent la dezbatere a cerut primarului municipiului Vulcan, să intervină pe drumul de pe strada Morii și să amplaseze și pe strada Bazinului pubele de gunoi, în timp ce Cristian Baleia a cerut explicații legate de posibilitatea extinderii rețelei de gaz metan în zona Coliniei Țărănești din Sohodol.
„Conform legii, singurul mod în care se poate angaja un proiect de acest gen, trebuie să pornească din inițiativa cetățenilor adresată direct firmei de resort, în acest caz EON, care în baza unui studiu de fezabilitate, poate decide dacă investiția este sustenabilă sau nu”, mai arată reprezentanții administrației locale de la Vulcan.
Un alt cetățean a solicitat construirea unui WC public în zona stației de taximetre. și această solicitare va fi rezolvată.
Simion Spiridon a cerut să se facă ceva cu malurile surpate ale pârâului Mohora, care afectează curțile mai multor locuitori din proximitatea albiei acestuia.
Primarul Gheorghe Ile a precizat că au fost demarate discuțiile cu Garda de Mediu și că realizarea unui proiect pentru soluționarea acestei probleme se găsește pe agenda de intervenții cu titlu de prioritate.
Gheorghiță Rad a cerut să i se spună dacă pe lista de reabilitări de alei, trotuare, trepte, se găsesc și cele care fac legătura între bulevardul Mihai Viteazul și blocurile 17 și 18. Răspunsul primit este afirmativ, cu aplicare în acest an.
Propunerile consilierului local Florin Govor se regăsesc deja pe lista de lucrări programate pentru derulare: modernizarea parcului Avram Iancu, realizarea unui staționar nou în Crividia. Acesta a mai cerut și turnarea unui strat protector la intrarea elevilor de la școala nr. 4. Președintele Clubului Sportiv Mihai Viteazul, – Gheorghe Duna a solicitat alocarea de fonduri pentru reparații la incinta clubului și pentru susținerea cu un buget suplimentar a unora dintre activitățile sportive, care cer cheltuieli legate de deplasarea și masa sportivilor. Primarul Vulcanului a precizat că la această oră este dificil să se discute alocarea de fonduri suplimentare pentru secțiile sportive.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Edilii de la Vulcan dau asigurări că doleanțele cetățenilor își vor găsi rezolvare