Decizia Comisiei Europene prelungește și activitatea de închidere de la SNIM. Decizia Comisiei Europene prelungește și activitatea de închidere de la SNIM. Potrivit decizie inițiale, închiderea subteranului trebuia făcută până la data de 30 aprilie 2018. După renotificarea Comisiei Europene, termenul a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2019.
“Noi am dorit prelungirea termenului de închidere a subteranului. Conform deciziei inițiale, închiderea subteranului trebuia făcută până la data de 30 aprilie, acum se prelungește până la finalul lunii decembrie 2019. Din 2020 vom începe rambleerea puțurilor”, a declarat directorul tehnic al SNIMVJ, Petre Drăgoescu.
Anul trecut, Guvernul a aprobat Memorandumul cu tema “Încadrarea ajutorului individual pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive Petrila, Paroșeni și Uricani din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) și pentru minele Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român pentru perioada 2017-2024”.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Comisia Europeană a aprobat prelungirea activității pentru mina Lupeni