Darius Câmpean: “Le mulțumesc tuturor”. Darius Câmpean este președintele ales al Sindicatului Muntele. Cu o diferență de 715 voturi, acesta l-a surclasat de contracandidatul său, Ion Calotă. Darius Câmpean spune că noua echipă de conducere a Sindicatului Muntele va lupta în continuare pentru drepturile salariaților Complexului Energetic Hunedoara.
“Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, celor din comisiile de vot care au asigurat buna desfășurare a procesului de votare. S-a conturat o nouă echipă de conducere care va încerca să reprezinte cât mai bine salariații Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Noua echipă de conducere a Sindicatului Muntele și-a început activitatea în forță.
“Colegii mei se află la București la Camera de Industrii, condusă de Iulian Iancu. Din cauza unor probleme medicale, eu nu am putut participa, dar colegii mei vor avea o serie de discuții cu reprezentanți ai Ministerului Energiei și ANRE. După întâlnirea de la Camera de Industrii, colegii mei au fost la Ministerul Energiei unde au discutat despre problemele curente ale Complexului Energetic Hunedoara”, a mai spus sursa citată.
Noua echipă de conducere se va afla în fruntea SIndicatului Muntele pentru o perioadă de 4 ani.
Monika BACIU
Pe aceeași temă: