Cer derogare pentru conformarea termocentralelor la cerințele de mediu. România va cere derogare de la Comisia Europeană pentru ca termocentralele să se conformeze la cerințele de mediu. Doru Vișan, secretarul de stat în Ministerul Energiei a declarat că statul român va cere Comisiei Europene prelungirea din 2021 până în 2024 a termenului până la care termocentralele pe cărbune se pot conforma noilor cerinţe europene de mediu.
“Comisia Europeană a adoptat noile BAT-uri (best available techniques – cele mai bune tehnici disponibile n.r) privind limitele de noxe care sunt mult mai restrictive. Conform noilor cerinţe, este nevoie de un complex de măsuri, atât tehnice, cât şi la nivel investiţional. Tehnic înseamnă măsuri primare, înseamnă opriri de grupuri energetice, care pentru termocentralele din Oltenia ar fi de minimum şase luni, şi atunci trebuie făcută o eşalonare, un grafic de oprire pe fiecare capacitate, corelat cu asigurarea operării celorlalte grupuri privind siguranţa sistemului energetic, respectiv asigurarea cash-flow-lui pentru companie”, a declarat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, la Thermal Energy Forum.
La nivel ministerial se întocmesc niște rapoarte care să arate care este necesarul financiar pentru conformarea termocentralelor la cerințele de mediu.
“Investiţional, aceasta înseamnă un efort foarte mare şi am demarat achiziţia unui studiu care să ne dea aceste dimensiuni. Am cerut Ministerului Mediului şi Ministerului de Externe să ne ducem să cerem o derogare, o prelungire din 2021 până în 2024 ca să ne conformăm”, a adăugat Vişan.
Ministrul nu cere derogări
În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei a declarat pentru Agerpres că nu va cere derogări de la Comisia Europeană, ci își va impune punctul de vedere.
“Eu nu cer derogări. Eu nu mă duc la Comisia Europeană să cer derogări. Eu mă duc şi spun: ăsta e planul meu şi asta pot eu să fac, asta nu înseamnă derogare, asta înseamnă că mă duc cu nişte studii, documentat, şi spun asta pot să fac. Pe mine mă deranjează că toată lumea are senzaţia că mergem la Comisia Europeană şi ne rugăm de ei. Nu, nu! Suntem membri în Uniunea Europeană cu aceleaşi drepturi pe care le are toată lumea şi membri raţionali şi, cum să vă spun, responsabili. Nu suntem aşa, acolo, de formă şi de umplutură”, a afirmat ministrul.
Cele mai mari probleme sunt la termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara. termocentrala de la Mintia se află în proces cu Garda de Mediu, care în anul 2015 a dispus suspendarea activității tocmai pentru neconformarea la cerințele de mediu. Procesul a fost pierdut de CEH, la prima instanță de judecată.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Lucrările la termocentrala Paroșeni, finalizate abia la vară