CEH nu a plătit contribuțiile la stat. Complexul Energetic Hunedoara nu a reușit ca până la data de 25 februarie să plătească contribuțiile datorate statului. După trecerea contribuțiilor din sarcina angajatoului în cea a aagajatului neplata acestora devine faptă penală. Sumele ce trebuie plătite pentru angajații Complexului Energetic Hunedoara sunt de ordinul milioanelor de lei. Potrivit oficialilor CEH, în fiecare zi se achită câte puțin. Guvernul încă nu a adoptat proiectul privind acordarea ajutorului pentru închiderea minelor din cadrul CEH, sume din care se achită contribuțiile angajaților de la Lonea și Lupeni.
“Plătim în fiecare zi câte un pic. Demonstrăm că vrem. Am plătit puțin, dar zic că în momentul în care ne apare HG-ul cu închiderea minei Lonea și Lupeni plătim pentru ei și ne revenim puțin”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Pentru plata contribuțiilor celorlalți salariați suma se ridică la peste 3 milioane de lei. Ani de zile, Complexul Energetic Hunedoara nu a achitat aceste sume datorate bugetului de stat. Acum, oficialii societății energetice trebuie să plătească contribuțiile salariaților din veniturile realizate, venituri care sunt însă mici.
Monika BACIU
Pe aceeași temă: