Primul cinematograf finalizat de CNI este la Petroșani. Primul cinematograf finalizat de Compania Națională de Investiții este la Petroșani. Obiectivul a fost predat municipalității de la Petroșani, care analizează cele două scrisori de intenție depuse de firmele de distribuție a peliculelor.
“Obiectivul de investiție a fost construit în anul 1957. În urma implementării proiectului aprobat de CNI în anul 2015, s-a realizat reabilitarea și modernizarea cinematografului. Astfel, au fost realizate lucrări de refacere a acoperișului, a instalațiilor interioare (sanitare, termice, electrice, de ventilare), s-a consolidat și termoizolat întreaga clădire, s-au refăcut finisajele interioare și s-a dotat cu aparatura specifică. Nu în ultimul rând, intervenția CNI a presupus punerea în valoare a fațadelor, în relație cu vecinătățile și în spiritul clădirii inițiale precum și realizarea unui acces principal marcat la nivelul bulevardului 1 Decembrie 1918, aspect care va contribui la captarea publicului potențial”, spun cei de la CNI.
Capacitatea săli de proiecție în urma modernizării va fi de 250 de locuri. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 3.728.650 lei. Potrivit oficialilor Primăriei Petroșani procedura pentru stabilirea partenerului care va distribui peliculele este în curs de evaluare.
“Procedura e în curs. Avem două scrisori de intenție în analiză. Solicităm documentele prevăzute în regulament (ref. La situația financiară a firmei, experiența similară, propunere financiară), se va întocmi un punctaj, iar cea mai avantajoasă ofertă va fi supusă votului CL”, spune Adrian David, consilierul primarului Tiberiu Iacob Ridzi.
Subprogramul Sali de cinematograf a fost introdus prin adoptarea Ordonantei 16/2014 de modificare a Ordonantei 25/2001. De la demararea acestui subprogram au fost inregistrate mai multe solicitari din partea autoritatilor locale iar acest obiectiv este primul finalizat de catre CNI.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Se caută distribuitor de filme pentru cinematograful Victoria