Reprezentanții Sindicatului Muntele anunță care sunt primele concluzii ale întâlnirilor purtate la București, după protestul la care au recurs ieri. Liderii angajaților Complexului Energetic Hunedoara obținut o serie de promisiuni.
“În întâlnirea de astăzi s-au atins toate problemele CEH-ului, servicii de sistem, SIEG-ul, prelungirea acordării ajutorului de stat cu producție pentru Lupeni și Lonea, drepturile din CCM ce trebuie actualizate (coeficienți de ierarhizare, spor pericol, tichete de masa-n.r.), plata contribuiilor pentru toți angajații. Pe data de 3 mai vom participa la Guvern la o întâlnire care se va organiza ori de câte ori este nevoie pentru rezolvarea problemelor. S-a luat în discuție și eficienta echipei de conducere a CEH”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
În cursul zilei de astăzi, angajații CEH au fost anunțați de faptul că plata avansului se va face în data de 27 aprilie, iar sumele aferente bonurilor de masă vor fi plătite în data de 4 mai.
Monika BACIU