Primăria Petroșani a primit bani. Bugetul Primăriei municipiului Petroșani a fost rectificat. Intră bani în conturile administrației locale. Operatorul de apă și canal din Valea Jiului este cel care a virat dividende în valoare de 89.600 de lei.
”Aprobă rectificarea bugetului local detaliat la venituri pe capitole și subcapitole și la cheltuieli pe capitole, titluri, articole de cheltuieli subcapitole și paragrafe pe anul 2018, prin majorarea bugetului atât la venituri cât și la cheltuieli cu suma de 89,60 mii lei, astfel încât totalul bugetului să fie de 48.309,84 mii lei la venituri și 48.711,84 mii lei la cheltuieli”, arată în hotărârea Consiliului Local de la Petroșani.
Cu aceeași sumă a fost majorat și capitolul de cheltuieli privind “Protecția mediului”, subcapitolul “Canalizarea șI tratarea apelor uzate”, sumele reprezentând contribuția municipiului Petroșani la Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare. ApaServ a alocat dividende tuturor primăriilor din Valea Jiului.
Monika BACIU