Inițiați în tainele tenisului. Cei mici, dar și cei mari sunt așteptați la stadionul Jiul din Petroșani. Antrenorii de tenis oferă cursuri gratuite atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cursurile vor avea loc în perioada 26-27 mai și au rolul de a identifica copiii talentați care au potențialul de a obține performanțe.
“Scopul selecției este de a identifica în rândul micilor iubitori de tenis copii talentați care au potențialul de a obține performanțe și de a deveni unii dintre cei mai buni jucători de tenis. Noi, antrenorii, am inițiat acest program pentru a încuraja tânăra generație să practice sport și pentru a descoperi copii talentați. Ne dorim ca prin aceste cursuri gratuite să atragem un număr cât mai mare de copii către tenis, susținând și pregătind astfel viitori campioni ai României. Cursul se adresează nu doar copiilor, ci tuturor celor care vor să deprindă tainele tenisului care este același și pentru cei de 6 ani cât si pentru cei de 70 de ani”, spune Gabriel Băluș, antrenor de tenis la CSM Petroșani.
Antrenorii le vor preda cursanților elemente de bază din tenis.
“Astfel, se vor preda elemente de încălzire pentru tenis, se va învăța priza rachetei de tenis, apoi se vor deprinde loviturile de bază: forehand, backhand, serviciul, în așa fel încât, la sfârșitul cursului fiecare participant să aibă la cunoștință elementele de bază ale tenisului”, mai spune antrenorul.
Cursurile gratuite vor avea loc în perioada 26-27 mai, începând cu ora 10 și vor avea loc la Stadionul Jiul din Petroșani.
Monika BACIU