În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. La Vulcan, eroii au fost comemorați în cele două cimitire în care aceștia își dorm somnul de veci. Momente cu simbolistică istorică au avut loc la Vulcan, cu acest prilej.
“Fără eroi nu se scrie istoria. Ei sunt pretutindeni. Iar istoria Patriei este scrisă cu sângele și sacrificiul lor. Prin aceste două jertfe ale ostașilor noștri, s-a născut o națiune. Se perpetuează un neam. Neamul Românesc.Care este și va fi. La festivitatea de astăzi, organizată în mod tradițional de Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului, am trăit o certitudine. Că ceea ce facem an de an, va fi dus mai departe, de generațiile de tineri. Iar anul acesta, când avem ocazia să ne amintim oricât de des, că România este unită prin fiecare dintre noi, am înțeles și mai bine că pentru ei, pentru tinerii noștri, trebuie să facem toate cele necesare pentru ca Iubirea de Patrie, de Neam, respectul pentru Eroi, pentru valorile noastre naționale să rămână în memoria conștiinței lor, a tinerilor, la locul cuvenit”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, la manifestările organizate la Cimitirul Eroilor din Coroiești.