Cinci salvatori de la Mina Lupeni și-au dat demisiile. Aceștia sunt nemulțumiți de modul în care sunt plătiți. Informația este negată, însă, de sindicaliști, care susțin că deocamdată situația nu este tranșată.
“Au fost acele probleme din luna martie când salvatorii mineri au intervenit și nu au fost plătiți. acum situația s-a reglat, în sensul că acele compensații (trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat-n.r.) au fost introduse în salariu, astfel baza de raportare se mărește de la 2200 de lei, la 2700 de lei. Deocamdată sunt cinci salvatori mineri care nu au semnat acele acte adiționale și nu ar mai vrea să continue activitatea de salvator. Situația deocamdată nu este tranșată în cazul lor”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
În cazul în care, potrivit sindicaliștilor, salvatorii minieri aleg totuși să își depună demisiile, acestora le va fi anulat carnetul de salvator minier, iar în continuare vor desfășura activitatea în cadrul unității miniere. Darius Câmpean a mai precizat că trei dintre salvatorii minieri care nu mai vor să continue activitatea au o experiență profesională îndelungată în domeniu. În schimb, pe un site de socializare, o postare a unor angajați ai minei Lupeni arată că “cei mai vechi salvatori de la E.M. Lupeni, şi-au dat demisia! Începând cu data 07.06.2018”
Revenim cu detalii