Fonduri pentru închiderea gropii de gunoi de la Vulcan. Autoritățile locale din Vulcan încearcă să obțină fonduri pentru a închide și ecologiza groapa de gunoi. În acest sens, s-au mai făcut demersuri, iar la ședința Consiliului Local a fost aprobată nota conceptuală și tema de proiectare pentru investiția „Documentatie tehnico-economice pentru inchidere ecologică a depozitului neconform de deşeuri din municipiul Vulcan”.
“În conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, pentru realizarea investiției ”Documentatie tehnico-economice pentru inchidere ecologică a depozitului neconform de deşeuri din municipiul Vulcan”, este necesară elaborarea și aprobarea atât a Notei Conceptuale cât și a Temei de proiectare. Nota conceptuală este documentaţia întocmită de beneficiarul investiţiei în scopul justificării necesităţii şi oportunităţii realizării unui obiectiv de investiţii, finanţat total sau parţial din fonduri publice .Prin nota conceptuală se evidenţiază datele preliminare necesare implementării obiectivului de investiţii propus şi se prezintă informaţii cu privire la estimarea suportabilităţii investiţiei publice. Conținutul cadru al Notei conceptuale este prevăzut în Anexa nr. 1 la H.G. 907/2016”, arată autoritățile locale de la Vulcan.
Groapa de gunoi de la Vulcan a deținut autorizația de funcționare până în iulie 2016.
“Tema de proiectare exprimă intenţiile investiţionale şi nevoile funcţionale ale beneficiarului investiţiei, evidenţiate în nota conceptuală, determinând concepţia de realizare a obiectivului de investiţii, în funcţie de condiţionările tehnice, urbanistice generale ale amplasamentului, de protecţie a mediului natural şi a patrimoniului cultural sau alte condiţionări specifice obiectivului de investiţii. Tema de proiectare se elaborează de către beneficiarul investiției așa cum este prevăzut conținutul temei în Anexa nr. 2 la H.G. 907/2016 și se adaptează în funcție de specific și complexitatea de investiții propuse. În conformitate cu prevederile art. 126 din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, republicată, lucrările de construcţii şi reparaţii de interes public, finanţate din bugetele locale, se execută numai pe baza unor documentaţii tehnico-economice aprobate de consiliul local şi numai în baza unei achiziţii publice in limitele şi în condiţiile prevăzute de lege”, mai arată documentul.
Anul trecut, edilii au reușit să facă schimb de terenuri cu Complexul Energetic Hunedoara. groapa de gunoi s-a extins și pe suprafața de teren deținută de CEH.
“Pentru obținerea finanțării este necesar ca întreaga suprafață ocupată de groapa de deșeuri să aparțină domeniului public al municipiului Vulcan. Pentru realizarea acestui lucru, s-a găsit soluția schimbului de terenuri, prin care Consiliul Local oferă Complexului Energetic Hunedoara S.A. o suprafață egală cu cea pe care este extinsă groapa de deșeuri, în zona minei Paroșeni. Conslierii au aprobat acest proiect de hotărâre cu unanimitate. Reprezentanții Primăriei au obligația depunerii la Ministerul de resort până la sfârșitul acestei săptămâni a documentelor necesare clarificării situației terenului aflat în discuție”, arăta informarea Primăriei Vulcan, din luna iulie a anului trecut.
Monika BACIU