Planuri pentru Pasul Vâlcan. Stațiunea montană Pasul Vâlcan se dezvoltă treptat. Micuța destinație de vacanță este într-un proces de dezvoltare. Atât asociații private, cât și autoritățile locale fac eforturi pentru a crește numărul de turiști. În acest sens, pentru turismul de vară deja s-a pus la punct un traseu destinat bicicliștilor. Pentru că stațiunea montană este una emblematică din din punct de vedere istoric, traseul poartă numele de Traian.
“Am finalizat traseul pentru biciclete de la Pasul Vîlcan, până jos la telegondolă. El se numeşte Traseul Traian. După desfăşurarea campionatului mondial de longboard am realizat încă un obiectiv, respectiv un loc de antrenament pentru ei în Pasul Vîlcan, obţinând şi promisiunea că anul viitor vor fi şi mai mulţi concurenţi în Pasul Vîlcan. Avem în discuţie alimentarea cu apă, alimentarea cu gaz metan şi energie electrică. Deja sunt montaţi 7 stâlpi, urmează să montăm până la 15 stâlpi, pe toate traseele unde construiesc cei care au licitat acele parcele”, a declarat primarul Vulcanului, Gheorghe Ile.
Proiectul guvernamental de realizarea a stațiunii montane nu s-a finalizat. Teoretic, Pasul Vâlcan ar fi trebuit unit cu Straja printr-o telegondolă. Numai că banii nu au mai venit. Acum, Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan a identificat o telegondolă undeva în Republica Moldova și ar vrea să o aducă în Vulcan.
„Am avut discuţii şi la Ministerul Turismului, având în vedere faptul că există în Moldova o gondolă care este pusă în pădure, nemontată, dat fiind faptul că nu au avut fondurile necesare pentru montarea ei. Am solicitat acea instalaţie, dacă se poate să ne-o transfere, să facem legătura cu Straja. Ni s-a spus că se va discuta în Consiliul Director această problemă”, a declarat primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile.
Proiectul guvernamental cuprinde construcția a două telescaune, mai multe instalaţii de teleschi, precum şi cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va avea o lungime de 5 kilometri. De asemenea, proiectul prevede legarea prin instalaţii de transport şi pârtii a staţiunii Pasul Vîlcan de Straja. Numai că majoritatea dintre planuri au rămas doar pe hârtie.
Monika BACIU