Solicitări pe marginea strategiei energetice. Strategia energetică a României, lansată în dezbatere publică, este una care îi mulțumește, într-o oarecare măsură, pe sindicaliștii de la Complexul Energetic Hunedoara. Reprezentanții Sindicatului Muntele au transmis, însă, o adresă pe marginea strategiei energetice.
“Noi am trimis hârtii pentru a aduce unele modificări. Partea bună din strategie este că se vorbește, penrtu prima dată, despre Complexul Energetic Hunedoara șI despre huilă. Partea care nu ne-a plăcut șI am cerut modificarea a fost legată de cărbunele din Valea Jiului, pentru că nu știm de anul din câte mine îl vom scoate, din două sau din patru (în condițiile în care minele Lupeni șI Lonea îșI vor înceta activitatea de producție la finalul acestui an –n.r.). Pe noi ne mai supără încă un lucru: Mintia este prinsă pe strategie cu un grup, fără să se precizeze pe ce este. Noi dorim ca acel grup să fie pe cărbune”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Strategia energetică arată că necesarul de huilă pentru producerea energiei electrice și termice va fi asigurat din producția minelor Vulcan și Livezeni completat cu necesarul din import, până la reconfigurarea capacităților termoenergetice nerentabile de pe huilă pe altă resursă energetică primară mai eficientă. Cărbunele din Valea Jiului este dificil de exploatat, costurile fiind ridicate. Rezervele de huilă ar mai ajunge încă 100 de ani, însă din cauze economice se pune lacătul pe exploatarea cărbunelui.
„În perioadele meteorologice extreme, cărbunele stă la baza rezilienței alimentării cu energie și a bunei funcționări a Sistemului Energetic National (SEN), acoperind o treime din necesarul de energie electrică. Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 232 mil. tone [85 mil. tep] din care exploatabile în perimetre concesionate 83 mil. tone [30 mil. tep]. La un consum mediu al rezervelor de 0.3 mil. tep/an gradul de asigurare cu resurse de huila este de 104 ani dar exploatarea acestei resurse energetice primare este condiționată de fezabilitatea economică a exploatărilor. Puterea calorifică medie a huilei exploatate în România este de 3.650 kcal/kg”, mai arată documentul.
Potrivit documentului, “necesarul de huilă pentru producerea energiei electrice și termice va fi asigurat din producția minelor Vulcan și Livezeni completat cu necesarul din import, până la reconfigurarea capacităților termoenergetice nerentabile de pe huilă pe altă resursă energetică primară mai eficientă”. În ceea ce privește minele Lupeni și Lonea, acestea nici nu sunt incluse în vreun fel în strategia energetică a României. Conform acordului cu Comisia Europeană, cele două entități miniere trebuie să își înceteze activitatea la data de 31 decembrie anul acesta.
Monika BACIU