Încercări printre incertitudini. Statul român caută să obțină o derogare de la Comisia Europeană în ceea ce privește termenul de închidere a minelor Lupeni șI Lonea. Certitudinea de la acest moment este că cele două unitățI miniere ar trebui să îșI înceteze activitatea la finele acestui an, la data de 31 decembrie. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, susține că se fac eforturi pentru ca statul să obțină o derogare de la Comisia Europeană în acest sens.
“Indiferent de ce spun eu acum, certitudinea este că pe data de 31 decembrie se oprește producția. Asta e cert astăzi, nu știu ce va fi zilele viitoare. S-au făcut cereri de către minister pentru ca termenul de exploatare să se ducă mai departe. În momentul de față, Comisia Europeană a spus să se facă un studiu independent care să ateste dacă se pot sau nu închide atât de repede unitățile miniere. Eu vreau ca minele astea să își continue producția, dacă nu își continuă producția nu o să mai avem cărbune, pentru că Vulcanul și Livezeniul nu pot să dea cărbune nici să funcționeze o centrală termică dintr-un oraș. Dau producție foarte mică. Luptăm pentru ele (pentru minele Lupeni și Lonea – n.r.)”, a declarat senatorul PSD, Cristian Resmeriță, în cadrul unei conferințe de presă.
De altfel, România este singurul stat din Uniunea Europeană care a solicitat astfel de derogări.
”Surpriza a fost mare. Suntem singurul stat care am cerut acest lucru (continuarea extracției la minele pe închidere-n.r.)”, a spus secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan, în urmă cu o lună de zile la întâlnirea care a avut loc la Universitatea Petroșani.
În paralel s-a efectuat un studiu pentru cele două unități miniere. Documentul va trebui să arate dacă este sau nu necesară continuarea activității cu producție a celor două exploatări.
“Așteptăm acum o serie de studii ce vor arăta că cele două exploatări miniere nu pot fi închise, din punct de vedere al securitătii zăcământului, asa cum se doreste în momentul de fată. Când vor apărea studiile, pe care nu le face CEH, noi vom demara o serie de actiuni, ca să aducem în atentia Guvernului si acesta, la rândul său, în atentia Comisiei Europene faptul că aceste două mine nu pot fi închise de pe azi pe mâine”, a spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
Complexul Energetic Hunedoara încearcă să prelungească activitatea extractivă a celor două capacități miniere, care ar urma să pună punct extracției de cărbune la finele acestui an. Ulterior, după data de 31 decembrie 2018 se va mai putea lucra doar la închiderea de subteran și de suprafață. Complexul Energetic Hunedoara ar putea restitui Comisie Europene circa 400 de milioane de euro. Jongleriile cu scoaterea minelor Lupeni și Lonea din programul de închidere ar putea avea consecințe nefaste asupra bugetului societății, care și așa este grav afectat.
““Scoaterea” minelor Lonea șI Lupeni din programul de închidere autorizat de Comisia Europeană ar avea drept consecință imediată obligarea beneficiarului ajutorului de a returna toate sumele acordate până în prezent prin acte normative, cu titlu de ajutor de stat pentru închidere, atât Complexului Energetic Hunedoara cât șI Societății Naționale pentru Închideri Mine Valea Jiului (pentru minele Petrila, Paroșeni și Uricani) – în total cca. 400 mil. Euro”, arată Ministerul Energiei.
În plus, pe același considerent, CEH se va afla în “imposibilitatea finanțării viitoare a activităților de închidere șI a celorlalte cheltuieli excepționale (precum, dar fără a se limita la costuri de reconversie profesională, costuri cu lucrări suplimentare pentru asigurarea în subteran, rezultând din închiderea unităților miniere, pagube cauzate de activitatea minieră, costuri reziduale ce decurg din aprovizionarea cu apă sau evacuarea apelor uzate, costuri cu recultivarea solurilor la suprafață, alte costuri de ecologizare)”, mai notează ministerul de resort.
În data de 14 noiembrie 2017 autoritățile române au notificat o modificare a ajutorului de stat destinat închiderii minelor de cărbune necompetitive, respectiv pentru minele Lupeni și Lonea. Prin această notificare s-a solicitat prelungirea termenului de încetare a activității miniere din mina Lupeni de la data de 30 septembrie 2017 la data de 31 decembrie 2018, prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat pentru mina Lupeni până la data de 31.12.2018, redistribuirea ajutorului pentru acoperirea pierderilor pentru minele Lupeni și Lonea până la data de 31 decembrie 2018, dar și majorarea bugetului pentru acoperirea costurilor excepționale și redistribuirea costurilor excepționale pentru perioada 2017-2024.
Monika BACIU