1800 de porții de fasole de post și de fasole cu cârnați. 1800 de porții de fasole de post și fasole cu cârnați pregătesc autoritățile locale de la Petroșani de 1 Decembrie. La fel ca în fiecare an, în Parcul Central Carol Schreter, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Naționale. Anul acesta este mai deosebit. Se aniversează 100 de ani de la Marea Unire de la 1918.
“Pe 1 decembrie, așa cum am făcut în fiecare an se va arbora steagul național, iar apoi va fi un spectacol de muzică populară susținut de copiii din Petroșani și tradiționala fasole cu cârnați sau fasole de post”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Acum 100 de ani, pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia a adoptat proclamația prin care s-a declarat unirea Transilvaniei cu România. A fost momentul care a întregit teritoriul național, după ce tot în 1918, pe 27 martie Basarabia s-a unit cu țara, urmată cu Bucovina în 28 noiembrie. Transilvania a fost practic ultimul teritoriu al țării pentru care românii au luptat în Primul Război Mondial și au profitat strategic de destrămarea marilor impterii Țarist și Austro-Ungar. În plus, parcul central va fi decorat cu stegulețe, iar participanții vor primi cocarde/insigne.
Monika BACIU