Atribuiri suspecte! ADI Deșeuri a văzut eligibilitate financiară, Tribunalul vede insolvența. Brai-Cătă și Supercom. Sunt două dintre societățile care s-au duelat pentru gunoaiele din Valea Jiului. Inițial, firma desemnată câștigătoare a fost Brai-Cătă. După un lung șir de procese, instanța a stabilit alt câștigător. Supercom și-a adjudecat contractul pentru transportul deșeurilor din Valea Jiului.
SUPERCOM a arătat că procedura de licitație a fost fraudată, firma Brai-Cătă neîndeplinind condițiile de eligibilitate financiară. DALISERG COM SRL, LUCIMET PROD SRL, VIORICA GHEORGHE, IRIDEX GROUP PLASTIC SRL și SC ROBMERY TRANS SRL sunt societățile care vor să își recupereze banii de la operatorul de salubritate. Brai-Cătă este una din firmele care a participat la liciția organizată de ADI Deșeuri Hunedoara pentru deșeurile din Valea Jiului, contractul având o valoare de 120 de milioane de lei.
SUPERCOM, una din societățile care a participat la o licitație organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor judeţul Hunedoara, a ridicat problema fraudării procedurii de atribuire a contractului pe zona 4 – Valea Jiului, pentru ridicarea și transportul deșeurilor la deponeul de la Bârcea Mare. Contractul are o valoare este de 120 de milioane de lei. Cei de la Supercom au solicitat revocarea raportului procedurii și a procesului verbal intermediar precum și respingerea ca inadmisibilă și neconformă a ofertei depuse de asocierea TED Trans și Brai-Cătă Brăila și excluderea ofertantului din procedură. Instanța le-a dat câștig de cauză. Una din clauzele contractului nu a fost respectată. Firma contestatoare arăta că cei care au fost desemnați câștigătorii contractului nu îndeplinesc cerințele de bonitate, neputând asigura cash-flow-ul. Mai mult, asocierea nu îndeplinește nici condiția experienței similare, iar oferta nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini. Acestea sunt motivele pentru care Supercom a acționat în instanți ADI Deșeuri.
“Ofertantul trebuie să demonstreze că, la data de începe a contractului, va avea access au are disponibile surse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci sau alte mijloace financiare suficiente pentru a realize cash-flow-ul de prestare a serviciilor penrtu primele 2 luni de derulare a contractului de operare în cuantum de cel puțin 2.517.228 lei”, arată documentele depuse de cei de la SUPERCOM.
Suspiciuni de fraudare
Supercom a arătat că asocierea de firme căreia i-a fost atribuit contractul nu a îndeplinit mai multe condiții. Câștigătorii contractului nu îndeplinesc cerințele de bonitate, neputând asigura cash-flow-ul. Mai mult, asocierea nu îndeplinește nici condiția experienței similare, iar oferta nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini. Acestea sunt motivele pentru care Supercom a acționat în instanți ADI Deșeuri. Documentele prezentate de asocierea de firmă ridică semne de întrebare. Cei de la Supercom au acuzat autoritatea contractantă, în speță ADI Deșeuri de faptul că nu a efectuat o verificare riguroasă a documentelor prezentate, în cazul firmei TED Trans 2002 SRL. Din aceste considerente, Supercom a susținut că oferta depusă de asocierea de firme este inacceptabilă.
Asocierea formată din Brai-Cătă și TED Trans 2002 nu îndeplinește criteriul experienței, mai susțin cei de la Supercom, care contestă în instanță atribuirea contractului. Mai sunt și alte probleme ridicate de cei de la SUPERCOM în ceea ce privește atribuirea contractului. Firma Brai-Cătă are contracte de salubrizare în mai multe județe.
Se cere insolvența firmei Brai-Cătă
Faptul că firma nu este eligibilă din punct de vedere financiar rezultă și din dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Pe rolul Tribunalului București se află în dosar în care mai multe societăți cer declararea insolvenței firmei Brai-Cătă.
Un termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru data de 30 ianuarie 2019, instanța solicitând termen pentru a verifica plățile efectuate de firma Brai-Cătă.
Firma Brai-Cătă are contracte de salubrizare în mai multe județe. Aceasta a fost înființată în anul 2000 la Brăila, iar în anul 2017 și-a mutat sediul social la București. Societatea are ca obiect de activitate “colectarea deşeurilor nepericuloase”. Pentru anul trecut, BRAI-CATA SRL a raportat 286 de angajaţi, o cifră de afaceri de 17,39 milioane lei şi datorii de 10,28 milioane lei.
ADI Deșeuri este o asociere din care fac parte toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) are două componente principale, respectiv deponeul ecologic de la Bârcea Mare, administrat de Consiliul Judeţean, și colectarea deşeurilor din toate localităţile hunedorene – problemă de care se ocupă ADI „Deşeuri”.
Monika BACIU