20.000.000 de lei pentru reparațiile acoperișurilor. Sunt 30! 30 de clădiri sunt în pericol de prăbușire, la Aninoasa. Blocurile vechi, de mai bine de 100 de ani riscă să se prăbușească în orice moment. Potrivit Grupului de Suport Tehnic sunt construcții vechi care datează din anul 1890 și sunt afectate din punctul de vedere al rezistenţei.
“Acoperișuri șarpante cu învelitoare din țiglă sau tablă, dulgheria acoperișurilor putredă, cu elemente lipsă. Sunt un număr de 30 de clădiri P+1, din care 6 P+1+M, construite din cărămidă fără centuri stâlpi sau grinzi. În urma verificărilor de specialitate efectuate de Inspectoratul de Stat in Constructii, s-a recomandat evacuarea locatarilor din cladirile afectate”, arată ISU Hunedoara.
Autoritățile locale de la Aninoasa au făcut demersurile pentru reabilitarea acoperișului unuia dintre imobilele cu probleme. Reabilitarea unui singur acoperiș a fost evaluată la suma de 83.500 de lei. Sunt zeci de astfel de imobile care prezintă probleme.
“Am primit de la Consiliul Județean suma de 100.000 de lei la rectificarea bugetară și a fost “norocul” nostru că am putut redirecționa rapid banii pentru repararea primului acoperiș care a căzut”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Edilul vrea să solicite bani din fondul de urgență al Guvernului pentru a repara acoperișurile celor 30 de clădiri.
“Ne gândim să cerem bani, astfel încât să putem pune blocurile în siguranță, altfel în fiecare iarnă vom avea aceeași problem. Toate cele 30 de blocuri trebuie reabilitate. Acestea au fost construite în anii 1840. Pentru reabilitarea celor 30 de imobile avem nevoie de circa 20 de milioane de lei”, a mai spus sursa citată.
Între timp, locatarii a trei imobile s-au mutat la rude sau la prieteni. Blocurile nu mai prezintă siguranță.
Monika BACIU