Un parc eolian ar putea fi construit la Petroșani. Municipiul Petroșani a decis să accepte propunerea de parteneriat primită din partea unui investitor în domeniul energiei verzi și să subscrie investiției prin care pe zona ”Ștevia”, respectiv ”Poienile Tăii” vor fi amplasate 6 turbine eoliene. Decizia a fost luată la finalul anului trecut de către Consiliul Local, care și-a acordul atât pe PUZ al investiției, cât și pe semnarea contractului de asociere între CL Petroșani și SC Ramira Eol Vest SRL. Investiția privind construirea parcului eolian urmează a fi demarată în cursul acestui an.
Parcul energetic eolian vizează și alte zone din Valea Jiului și județul Hunedoara, respectiv din orașul Petrila și comuna Orăștioara.
Monika BACIU