Care este viitorul Complexului Energetic Hunedoara? Comisia Europeană solicită statului român recuperarea ajutorului de stat acordat, ilegal, Complexului Energetic Hunedoara. Au fost constituite mai multe grupuri de lucru care analizează măsurile care pot fi luate pentru a recupera banii de la CEH, dar și pentru continuarea activității societății.
Se vorbește de darea în plată a activelor în contul datoriilor ce sunt de recuperat, dar și de continuarea activității pentru menținerea în echilibru a Sistemului Energetic Național, dar și pentru furnizarea agentului termic.
“În conformitate cu legislația națională, Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de autoritate națională de contact între raporturile dintre Comisia Europeană și autoritățile și instituțiile publice, alți furnizori de ajutor de stat și beneficiarii de ajutor de stat, implicați în procedurile din domeniul ajutorului de stat autorităților, altor furnizori și beneficiarilor de ajutor de stat, pentru asigurarea ăndeplinirii obligațiilor asumate de România în acest domeniu, în calitate de membru al Uniunii Europene”, arată oficialii Consiliului Concurenței.
În vederea implementării prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 7308 final, care este obligatorie pentru România, Consiliul Concurenței, în virtutea atribuțiilor sale legale, a acordat și va acorda asistență tehnică, în domeniul ajutorului de stat, autorităților române implicate (Ministerul Energiei, Administrația Fondului de Mediu) reunite în cadrul Grupului de lucru organizat la Guvern, sub coordonarea secretarului de stat Lucian Pătrașcu și a consilierului de stat Florin Radu Ciocănelea.
“În cadrul celor două reuniuni ale grupului de lucru care au avut loc până în prezent (6 decembrie 2018 – n.r. și 7 ianuarie 2019 – n.r.), s-au purtat discuții pentru stabilirea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a deciziei Comisiei Europene, respectiv îndeplinirea obligațiilor stabilite la art. 5, stabilirea autorităților responsabile, stabilirea unui calendar și a datei unei videoconferințe cu reprezentanții Comisiei Europene în care să fie clarificate aspectele problematice legate de implementarea deciziei. Precizăm că autoritatea de concurență a avut un rol activ, atât în organizarea reuniunilor grupului de lucru, cât șin în discuțiile care au avut loc cu această ocazie, asigurând încadrarea în prevederile legale specifice”, mai arată Consiliul Concurenței.
Altfel spus, în termen de două luni de la notificarea deciziei, autoritățile române trebuie să transmită la Comisia Europeană informații despre suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care urmează a fi recuperată de la CEH. Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane EUR, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. Potrivit acestuia, în prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente.
“De asemenea, în data de 15.01.2019, Consiliul Concurenței a organizat, la sediul Guvernului României, Comitetul interinstituțional pentru gestionarea cazurilor sensibile cu incidență în domeniul ajutorului de stat, coordonat de domnul viceprim-ministru Viorel Ștefan, organism în cadrul căruia au fost reluate discuțiile pe marginea cazului CEH cu toate autoritățile implicate, în special în ceea ce privește identificarea unor soluții pentru menținerea exploatării activelor necesare pentru siguranța Sistemului Energetic Național (Ministerul Energiei și ANAF vor conlucra pentru elaborarea cadrului legal pentru darea în plată în contul datoriilor a activelor viabile, iar Ministerul Energiei și Ministerul Mediului pentru soluționarea problemelor de mediu la Centrala Electroenergetică Deva)”, mai notează Consiliul Concurenței.
Anul acesta a mai avut loc o videoconferință cu reprezentanții Comisiei Europene care cer garanții din partea statului român.
“Totodată, în data de 17.01.2019, Consiliul Concurenței a organizat videoconferința cu reprezentanții Comisiei Europene, în cadrul căreia au fost clarificate aspectele privind calculul valorii ajutorului care trebuie recuperat și au fost stabilite termene pentru transmiterea documententelor care să ateste îndeplinirea obligațiilor la art. 5 alin. (1) lit. A), b) și d). Precizăm că toate măsurile necesare pentru implementarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 7308 final vor fi luate de autoritățile române sub egida menținerii exploatării în continuare a activelor de producere a energiei electrice necesare pentru siguranța SEN și pentru asigurarea furnizării de energie termică pentru populația din zonă. Partea română va colabora activ cu experții europeni, astfel încât să fie soluționate problemele economice și sociale din zonă. În prezent, reprezentanții instituțiilor din grupul de lucru lucrează la identificarea celor mai potrivite măsuri care să răspundă acestui deziderat”, arată Consiliul Concurenței.
La 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, un ajutor de salvare temporar în valoare de 37,7 milioane EUR (167 de milioane RON) pentru Complexul Energetic Hunedoara, un producător de energie electrică și termică din România deținut de stat. Societatea se afla în dificultate din punct de vedere financiar din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în eventualitatea în care societatea nu avea să fie în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de șase luni.
Ca urmare a nerambursării ajutorului pentru salvare de către societatea CE Hunedoara și în absența unui plan de restructurare credibil sau a unor măsuri efective în direcția lichidării societății, în martie 2018, Comisia a deschis o investigație aprofundată.
În cursul investigației, Comisia a examinat conformitatea cu normele UE privind ajutoarele de stat a celor cinci împrumuturi finanțate sau sprijinite din fonduri publice acordate societății CE Hunedoara. Împreună, la 30 iunie 2016, împrumuturile se ridicau la aproximativ 73 de milioane EUR (337 de milioane RON).
În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervențiile statului în întreprinderi sunt considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiții pe care le-ar fi acceptat, într-o situație similară, un investitor privat care operează în condiții de piață (principiul investitorului în economia de piață).
Comisia a constatat că, în cazul de față, niciun operator economic privat în economia de piață nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreunul dintre cele cinci împrumuturi acordate CE Hunedoara, având în vedere deteriorarea situației financiare a societății începând din 2013. Prin urmare, măsurile de sprijin din bani publici acordate de România au conferit CE Hunedoara un avantaj economic necuvenit față de concurenții săi și, prin urmare, constituie ajutor de stat în sensul normelor UE.
Ulterior, Comisia a examinat dacă aceste măsuri puteau fi considerate ca fiind compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat. Având în vedere că societatea CE Hunedoara îndeplinea condițiile pentru declanșarea procedurii de insolvență, Comisia a evaluat diferitele măsuri în lumina Orientărilor sale privind ajutorul pentru salvare și restructurare. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și impun, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, să contribuie la costurile aferente restructurării sale și ca orice eventuale denaturări ale concurenței să fie limitate.
Comisia a constatat că planul de restructurare prezentat de România în octombrie 2015 și modificat în ianuarie 2016 nu asigura viabilitatea pe termen lung a CE Hunedoara fără continuarea ajutorului de stat și că, în orice caz, acest plan nu a fost aplicat de întreprindere.
În plus, Comisia a concluzionat că CE Hunedoara nu a avut nicio contribuție proprie notabilă la costurile de restructurare și că România nu a propus nicio măsură pentru a limita posibilele denaturări ale concurenței rezultate ca urmare a acordării unui sprijin semnificativ din partea statului.
Comisia a concluzionat că patru dintre cele cinci împrumuturi, în valoare totală de aproximativ 60 de milioane EURO, plus dobânzile aferente, sunt incompatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat și România trebuie să le recupereze. Al cincilea împrumut reprezintă un ajutor existent, acordat înainte de aderarea României la UE și, prin urmare, nu este necesar să fie recuperat.
Monika BACIU