Ambulatoriul din Vulcan reabilitat în baza unui proiect european. Ambulatoriul Spitalului municipal din Vulcan va fi reabilitat în baza unui proiect european. Peste 10 milioane de lei este valoarea proiectului. Consiliul Local a aprobat cu unanimitatea voturilor celor prezenți, unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâri ale acestui mandat legislativ.
Modernizarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Vulcan, proiect de mare anvergură pentru municipiul nostru, care primește finanțare de la Uniunea Europeană, are un buget în valoare de 10.699.249,92 lei, inclusiv TVA. Contribuția locală pentru acest proiect este de doar 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, adică 213.985 lei.
Tot în cadrul ședinței de Consiliu Local, pentru același proiect a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan”.
Monika BACIU