Programul comun dintre Petroșani și Varpalota continuă și anul acesta. Consiliile Locale din Petroșani și Varpalota – Ungaria, au elaborat programele acțiunilor comune ce vor avea loc pe parcursul acestui an. Parteneriatul de colaborare dintre cele două localități înfrățite îi are în prim-plan pe copii.
“Această comisie a elaborat Programul de colaborare pentru anul 2019, care cuprinde activități edja cu tradiție, precum: participarea unor delegații oficiale la manifestările dedicate zilelor celor două localități înfrățite Varpalota și Petroșani, tabăra pentru elevi pe bază de reciprocitate care oferă posibilitatea unor copii din Petroșani și Varpalota să beneficieze de o vacanță în orașul înfrățit, participarea handbaliștilor și a alergătorilor la competiții sportive organizate de către cele două localități, ședințele Comisiei Comune Petroșani – Varpalota. De asemenea, Comisia Comună a propus și continuarea colaborării între Colegiul Național Mihai Eminescu și Liceul Thury Gyorgy, precum și între Școala de Muzică din Petroșani și Școala de Muzică din Varpalota”, arată autoritățile locale de la Petroșani.
12 acțiuni comune vor avea loc între cele două localități înfrățite. Relaţia de prietenie dintre cele două oraşe a fost, de-a lungul anilor, benefică pentru cetăţenii ambelor localităţi, în fiecare an, organizându-se tabere pe bază de reciprocitate pentru elevii din şcolile generale. Astfel, în fiecare an, elevii cu rezultate bune la învăţătură, pot merge la Varpalota, iar elevii din Varpalota, în aceeaşi perioadă, vin în tabără la Petroşani. De asemenea, relaţiile de prietenie dintre instituţiile celor două localităţi se manifestă pe diferite planuri, prin vizite oficiale, prin diverse expoziţii şi târguri la care participă reprezentanţi ale ambelor localităţi, de-a lungul timpului, prin bunele relaţii de colaborare obţinându-se schimbul intercultural.
În 1998, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 28/23.04.1998 s-a aprobat înfrăţirea între cele două oraşe, evenimentul oficial având loc la data de 28 august 1998, la Varpalota, într-un cadru oficial, la care au participat reprezentanţii autorităţilor ale ambelor localităţi.
Monika BACIU