Premierul României și ministrul Energiei trebuie să își exprime punctul de vedere despre minele Lupeni și Lonea. Premierul României, Viorica Dăncilă, și ministrul Energiei, Anton Anton, trebuie să își exprime un punct de vedere cu privire la continuarea activității miniere la minele Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, vrea să afle mai multe detalii din partea celor doi oficiali cu privire la cele două unități miniere. Minele Lupeni șo Lonea continuă să funcționeze. Conform înțelegerilor dintre statul român și Comisia Europeană, activitatea de producție ar fi trebuit să înceteze la data de 31 decembrie 2018, însă în baza unor studii realizate de INSEMEX și firma poloneză GIG s-a decis continuarea extracției de cărbune.
În fapt este vorba de o ocolire a normativelor europene. Oficialii statului român susțin că activitatea la cele două unități miniere se face cu epuizarea rezervelor deschise, nefiind vorba de o continuare efectivă a extracției de cărbune.
“Urmare a prezentării concluziilor studiului Glowny Instytut Gornictwa din Polonia în cadrul ședinței Consiliului Tehnico – Economic al societății din data de 25.02.2019, în prezența reprezentanților institutului polonez, ai reprezentanților INSEMEX Petroșani, ai proiectantului SC Universal Cerc Proiect SRL, ai specialiștilor din cadrul societății, au fost confirmate în totalitate concluziile anterioare formulate de cadrele tehnice ale Universității din Petroșani și de specialiștii INSEMEX Petroșani. Mai mult, expertiza efectuată de către experții internaționali, atrage atenția, că la data depunerii studiului, riscul legat de acumulările de gaz metan, de fenomenele de autoaprindere, de acumulările de apă, se situează în zona de alertă cu un grad ridicat de pericol, ce impune diminuarea și gestionarea acestora cu prioritate. Experții polonezi plasează actualul program de închidere într-o zonă de largă insecuritate și recomandă reconsiderarea de urgență a acestuia, orice întârziere în acest sens, atrăgând consecințe greu de cuantificat”, arăta CEH.
Din sinteza concluziilor prezentate de experții polonezi în cadrul ședinței Consiliului Tehnico – Economic, s-a desprins necesitatea imperativă a extragerii rezervelor de cărbune deschise precum și a celor pregătite, aflate în zona de influență a riscurilor, de la cele două exploatări miniere aflate în program de închidere, atrăgându–se în mod specific atenția că fenomenele de acumulare a gazului cu consecința autoaprinderii și a exploziilor se manifestă într-un ritm alert, datorită naturii zăcământului carbonifer specific bazinului carbonifer din Valea Jiului.
“Trebuie observat că, de la data primelor semnale relevate de specialiștii S CEH SA, certificate ulterior și de către reprezentanții Universității din Petroșani și ai INSEMEX Petroșani, astăzi avem confirmare din partea unui institut acreditat internațional și agreat de Comisia Europeană, care vine și susține fără echivoc că scenariul ,,nicio acțiune” nu intră în discuție pentru programul de închidere a celor două exploatări miniere aflate sub incidența unui risc însemnat. Pentru diminuarea și înlăturarea pericolului, se recomandă extragerea cantităților de cărbune din rezervele deschise și pregătite într-un interval de timp care să corespundă gravității și amplorii riscurilor, perioada apreciată de specialiștii polonezi ca fiind optimă situându-se între 4 și 6 ani”, mai subliniau cei de la Complexul Energetic Hunedoara.