Cheltuielile de personal De la peste 100 de milioane, la câteva zeci de milioane. Numărul angajaților de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului s-a redus drastic în ultimii ani. Închiderea tuturor unităților miniere necompetitive a dus și la disponibilizări masive în sectorul minier. Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului mai are doar câțiva angajați, aceștia fiind necesari pentru efectuarea lucrărilor de închidere efectivă a celor trei unități miniere.
Cheltuielile cu plata personalului s-au redus direct proporțional cu numărul de personal. Astfel, dacă în anul 2015, SNIMVJ a avut cheltuieli de 119.083.000 de lei, în 2016 acestea au ajuns la 81.013.000 de lei. Potrivit unui raport al SNIMVJ, la data de 30 iunie 2018, societatea avea cheltuieli cu plata salariilor în cuantum de 17.772.000 lei.
Tot la data de 30 iunie 2018, SNIM înregistra și pierderi. Mai exact, pierderile din contabilitate se cifrau la suma de 25.845.554 lei.