O unitate minieră din Valea Jiului reia „exploatarea”. Mina Petrila se redeschide. Unitatea minieră din Petrila se redeschide după 4 ani. Nu este vorba de reluarea exploatării cărbunelui, ci de un eveniment cultural. Planeta Petrila organizează cea de-a doua ediție a acțiunii denumită “Ziua Minelor Deschise”.
”Sărbătorim un nou an de acțiuni informale la Exploatarea Culturală Petrila, greu încercată de vreme și vremuri. Dacă în 2018 chemam toți oamenii muncii să ia în primire mina, anul acesta vă invităm să umplem din nou spațiile cărora noi, toți, le dăm viață de la închiderea activității miniere”, arată organizatorii, în comunicatul de prezentate al evenimentului.
”Ziua Minelor Deschise” va avea loc pe 1 Mai 2019 și se va desfășura între orele 12 și 24. Proiectul va conține tururi ghidate la mină, un workshop artistic, inaugurarea Arhivei media, lansarea publicației Shrinking Cities, un performance muzical-artistic, un workshop de dans/swing, un concert de jazz și un afterfest.
Se vor putea vizita pe toată durata evenimentului (în cadrul tururilor ghidate sau independent): Muzeul Salvatorului Minier, Mina școală, Școala de Calificare și expozițiile Shrinking Cities in Romania, Carantina, Romanul colectiv, Genius Loci și Menhir.