Baby-sky în Parâng. Un baby-sky va fi amplasat în stațiunea montană Parâng. Un investitor privat a solicitat administrației locale de la Petroșani concesionarea unor suprafețe de teren în masivul Parângul Mic, Zona B, în zona cabanei ANEFS. Conform planului urbanistic general al municipiului Petroșani, destinația onei este zonă pârtie ski.
“Terenul este situat în intravilanul municipiului Petroșani, aparține domeniului public și este situate în Masivul Parângu Mic, zona B, zona cabanei ANEFS București. Terenul constă în două parcele cu suprafață de 9,00 mp fiecare. O parcelă de teren este înscrisă în Cartea Funciară (…), teren pe care se va amplasa stația de pornire a instalației de transport pe cablu (instalație baby-sky), iar cealaltă este înscrisă în Cartea Funciară (…), teren pe care se va amplasa stația de sosire a instalației”, arată autoritățile locale de la Petroșani.
Investitorul are la dispoziție 12 luni de la data emiterii autorizațiilor pentru a începe lucrarea, iar concesiunea este valabilă 3 ani, cu posibilitatea de prelungire.