Schitul din Straja împlinește 20 de ani. Anul acesta Schitul Straja împlinește 20 de ani de existență. În cele ce urmează am scris câteva detalii, mai inedite. Schitul Straja cuprinde o biserică de lemn și câteva chilii. A fost ridicat în anul 1999. Intrarea în curtea schitului se face printr-un tunel artificial de 57 m. Bisericuța din lemn are două hramuri: Sfinții Apostoli Constantin și Elena (21 mai) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Schitul a devenit, alături de Crucea Eroilor și de calendarul pictat din tunelul de acces, unul dintre simbolurile stațiunii. Aici este locul unde se organizează slujbe la sărbătorile de peste an, cel mai mare eveniment fiind legat de Vinerea Mare, atunci când este depusă crucea din lemn de paltin ce este purtată pe umeri de credincioși cale de peste 10 kilometri, pe Drumul Crucii, de la Lupeni, la Straja.
Starețul Schitului din Straja ne povestește detalii mai puțin știute despre acest loc de rugăciune din inima munților.
“Schitul Straja este ctitoria domnului Emil – Ilie Părău, un patron credincios din Lupeni, cu familia dânsului. Dumnealui cu soția în anul 1996 au rămas peste noapte, într-o sâmbătă spre duminică, la cabana lor, Montana, în Straja. După 12 noaptea becul din camera lor se aprindea singur și se stingea. Toată noaptea așa a făcut. Era sâmbătă spre duminică în luna mai. Dimineață au vorbit cu electricianul lor să meargă să vadă ce-i cu becul acela, să-l schimbe. Electricianul s-a luat cu una cu alta și a uitat de becul acela. Și-a adus aminte marți, pe 21 mai și a mers în camera respectivă să rezolve cu el. Tot așa făcea. De 3 zile tot se aprindea și se stingea acel bec. Încercând să-l desfileteze, nu a putut, nici măcar cu mănuși, era foarte încins și foarte strâns. S-a apucat să desfacă întrerupătorul, socotind că are ceva probleme acolo, a trecut nevasta lui pe acolo, ea era bucătar șef la cabană (d-na Voichița) și la întrebat pe soțul ei (dl Martin Domocoș) de ce s-a apucat de lucru în zi de sărbătoare. El a întrebat “ce sărbătoare?” Ea a spus “Azi e Constantin și Elena”. El a zis “Ei, o fi pentru voi, pentru mine nu este” (el fiind de credință reformat, fiind maghiar). În câteva clipe acolo la intrerupator a făcut un scurt circuit puternic și becul s-a ars. În momentul în care la desfiletat, de data aceasta foarte ușor, a observat că prin arderea aceea în bec s-a imprimat o cruce perfectă foarte frumos colorată. Toți au văzut în asta un semn sfânt”, istorisește Dimitrie Ivașco, starețul Schitului Straja.
Povestea merge mai departe. Fiecare și-a dat cu părerea despre incident.
“La un moment dat un neamț, mai șceptic de felul lui a spus că el nu crede că acea cruce a apărut în mod natural acolo și a venit el cu o supoziție, zicând că, cu siguranță acel bec a fost decupat la baza lui și a fost pictată acea cruce în interiorul lui și apoi lipit la loc. I s-a spus că nu-i adevărat, că acea cruce a apărut singură. Neamțul acela a dat drumul becului din mână ca să cadă jos, bineînțeles becul s-a spart. Electricianul maghiar, care de atunci a început să-și facă semnul crucii, în intimitatea lui s-a rugat lui Dumnezeu ca dacă de la El a fost semnul acela, El mai poate face o dată. Și la fix 40 de zile un alt bec s-a ars în cabană și avea imprimat în el semnul crucii, dar era doar alb-negru, nu mai avea acele culori ca ale primului. Acest al doilea bec a fost păstrat câțiva ani în bisericuța schitului Straja până când din neatenție a fost spart de niște turiști”, mai spune starețul.
Emil Părău, ctitorul Schitului din Straja a spus despre această întâmplare unui stareț de la mănăstirea Sadova. Atunci, preotul l-a îndemat pe Emil Părău să afle mai multe despre istoria locului.
“Dl Emil Părău în perioada aceea, în 1996, ajuta cu lemn pe un stareț de la Mănăstirea Sadova, dumnealui având gater în Lupeni. Și a adus vorba despre becul cu cruce apărut în Straja. Părintele acela i-a spus d-lui Părău să cerceteze pe acolo prin Straja istoria locului să nu fi murit careva fără să aibă o cruce la căpătâi și să pună o Troiță în Straja, dacă tot a apărut semnul sfintei cruci în locul acela. Dl Emil Părău a întrebat în stânga și în dreapta (el nefiind chiar din zonă de fel ci de pe lângă Orăștie) și a aflat că în Straja au murit sute de ostași români în Primul Război Mondial și nu era nici o cruce pusă în amintirea lor acolo. Atunci s-a hotărât să ridice o cruce monumentală în cinstea eroilor. A făcut-o împreună cu Mina Lupeni, din metal și electrificată pentru a se putea vedea din toată Valea Jiului. Are o înălțime de aproape 20 de metri. A fost ridicată în octombrie 1996 și sfințită de părintele stareț de la Mănăstirea Lainici, Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, la 80 de ani de la momentul în care armata română a intrat în acel prim Război Mondial, în 1916. Cifra 8 are simbolul veșniciei iar zero e cercul care arată iubirea infinită, fără de început și fără de sfârșit (ca o paranteză, de asta se dă inel la logodnă, pentru că este simbolul iubirii cel mai desăvârșit, pentru că un cerc nu are punct de început și de sfârșit, așa cum este și iubirea care izvorăște din Dumnezeu, fără de început și fără de sfârșit). Adică o Cruce ridicată din iubire recunoscătoare față de eroii neamului spre veșnica lor pomenire. Abia după 3 ani de la ridicarea Crucii Eroilor în Straja a fost ridicată bisericuța de lemn din apropiere, ceea ce avea să devină bisericuța schitului Straja. Bisericuța de lemn a fost ridicată în 3 luni, 3 săptămâni și 3 zile, în anul 1999. Atât e între cele 2 hramuri ale schitului: Constantin și Elena (21 mai) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)”, mai spune Dimitrie Ivașco.
Preotul din Straja face și o comparație.
“Becul în Straja “s-a stins” pentru totdeauna într-un anume fel, ca semn al celor ce “s-au stins” pentru totdeauna în locurile acestea într-un anume fel, ca jertfă supremă pentru apărarea pământului strămoșeșc. S-a imprimat crucea în acel bec (crucea e semnul suprem al jertfei) arătând că acei eroi care s-au stins în aceste locuri au făcut jertfa supremă, și-au vărsat sângele, și-au dat viața pentru o țară creștină, ROMÂNIA, pentru că așa stă scris și în imnul național: “preoți cu crucea în frunte, căci oastea e creștină”. Deși unii, mai mari ai țării noastre în contemporaneitate se mai rușinează de acest vers din imnul național și-l mai scot uneori, ca să nu fie auzit, pentru ca să “nu deranjeze” pe unii puternici ai lumii.
Treaba lor, dar nu fac prin asta cinste țării lor, dimpotrivă. Prin urmare, nimic nu este întâmplător în lumea aceasta, făcută de Dumnezeu, ci totul este Proniator, adică sub Purtarea de Grijă absolută a lui Dumnezeu. Puterea Lui e absolută și face toate câte le voiește, când voiește și unde voiește”, a mai spus preotul din Straja.
Ninsorile mari din timpul iernii, viscolul care suflă cu putere și troienește zăpada, dădeau însă suficient de furcă celor care se ocupau de bisericuța din lemn și care și-au dorit ca oamenii să poată ajunge oricând la acest lăcaș de rugăciune. Așa s-a înfiripat ideea construirii unei tunel lung de 54 de metri, care să facă legătura între drumul principal din stațiunea Straja și bisericuța din lemn. Lucrările de construcție ale tunelului s-au încheiat în anul 2006, iar ceea ce a rezultat din mâinile meșterilor a luat forma unui calendar special, unic în România.
A durat aproape doi ani până când pictura interioară a fost gata. Calendarul ortodox pictat pe interiorul tunelului începe cu data de 1 septembrie, urmând astfel cutuma anului bisericesc. Lunile anului ocupă partea stângă a tunelului, de la intrare spre curtea interioară a bisericii, iar pe tavan sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament. Pe partea dreaptă sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele 10 porunci creștine.
O candelă este veșnic aprinsă în acest tunel și este mutată în fiecare zi în fața icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar. Oamenii apreciază acest inedit tunel al sfinților. Intră în tunel pe o poartă mare din lemn, își caută ziua de naștere și apoi văd chipul sfântului din acea zi, așa după cum este trecut el în calendarul ortodox. După câteva minute își aduc aminte de cei apropiați, din familie sau de prieteni, și le caută zilele de naștere în orânduirea lor creștină.
