Angajații lunii august la Apa Serv Valea Jiului. La Apa Serv Valea Jiului a fost finalizată analiza activității salariaților și a serviciilor din cadrul companiei de apă, analiză ce a avut ca scop desemnarea celor mai buni salariați din luna august. Concluziile comisiei de analiză, formată din echipa de conducere a operatorului regional de apă și canalizare de la Petroșani, sunt acelea că, pentru activitatea aferentă lunii august, cei mai buni angajați ai Apa Serv Valea Jiului s-au dovedit a fi:
• Ţelegredean Andreea Gabriela – consilier juridic în cadrul Biroului Achiziţii Publice;
• Jianu Marian – inginer în cadrul Staţiei de Epurare de la Uricani;
• Mocăniţă George – inginer în cadrul Secţiei Apă Canal Lupeni – Uricani – Sector Lupeni
În același timp, întreaga echipă de la Sectorul Lupeni din cadrul Secției de Apă-Canal Lupeni – Uricani, coordonată de ing. Constantin Zaharia a fost desemnată drept ”Colectiv al lunii august 2019” de la Apa Serv Valea Jiului. Colectivul este format din: Constantin Zaharia – șef secție, Nicolae Artur Ular, Sorin Constantin Varga, Șandru Adrian Lăscuț, Albert Arpad, Mihai Bejenaru, Constantin Căldărar, Daniel Cârlig, Cristian Iosif Ianc, Valentin Buliga, Dan Aristotel Calo, Nicolae Daniel Pavel, Claudiu Daniel Bejenaru, Constantin Matran, Cornel Râza, Constantin Vrabie, Lenuța Loredana Cârlig, Gheorghe Voin și Simona Irimaș.
”Am luat această decizie, pe de o parte, având în vedere faptul că în zona de vest a Văii Jiului, acolo unde abia acum au demarat primele investiții semnificative pentru modernizarea rețelelor de apă și, mai ales, de canalizare, nu doar în luna august, ci în mod frecvent muncitorii de la Sectorul Apă-Canal Lupeni, s-au confruntat cu numeroase probleme și cu tot mai dese avarii, care au necesitat intervenții ale echipelor noastre, lucru care s-a realizat în mod eficient, datorită implicării colegilor noștri de la Secția Apă-Canal din Lupeni-Uricani, dar și datorită unei bune coordonări a activității de către personalul de conducere al acestei secții. Pentru că, în completarea activității colegilor de la Secția Apă-Canal Lupeni, un rol important în au și colegii de la Stația de Epurare Uricani, am apreciat și activitatea acestei echipe”, a declarat Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Acesta a mai precizat că unul din titlurile de angajat al lunii august a revenit și unui membru al echipei de la Biroul de Achiziții Publice al Apa Serv Valea Jiului, având în vedere că un rol esențial în derulează activităților specifice ale companiei de apă din Valea Jiului îl reprezintă realizarea procedurilor de achiziție publică.
”Apreciem în acest fel activitatea doamnei Țelegredean, care are o responsabilitate mare ca și consilier juridic la Compartimentul de Achiziții Publice. Fără achiziția de materiale, echipamente și alte bunuri de care avem nevoie zi de zi în activitatea noastră, nu am putea să ne derulăm corespunzător activitatea. În același timp, realizarea acestor achiziții trebuie să se facă respectând o serie de reguli și, mai ales, în conformitate cu prevederile legale”, a mai spus Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.
Angajații lunii august de la Apa Serv Valea Jiului au fost felicitați în cadru festiv, la ședința operativă a conducerii operatorului de apă. Aceștia au primit, de asemenea, diplome care să le ateste titlul de salariat model, dar și o primă din partea companiei.
Biroul de presă Apa Serv Valea Jiului