Carmen Hărău, PNL:„Să mulțumim școlii românești, care ne-a făcut mari și să-i redăm măreția!”
Fără îndoială, sistemul de învățământ din România traversează astăzi una dintre cele mai dificile perioade din ultimii 30 de ani. Ca să fim onești, subfinanțarea cronică a celei mai importante politici a statului român nu este de ieri de astăzi, ci este rezultatul incapacității majorității guvernelor și miniștrilor de a înțelege rolul pe care îl joacă o educație de calitate în dezvoltarea unei țări.
Dacă ar fi să luăm la bani mărunți școala românească, pe toate ciclurile sale, nu putem să nu constatăm deficiențele grave de la nivelul infrastructurii școlare și universitare, lipsurile majore la nivel de dotări, impostura unor personaje care s-au strecurat în sistem și care au adus o pată pe obrazul acestuia, dar și pericolul ca tinerii competenți de astăzi să nu mai fie atrași de o carieră în învățământ, adică să ducă mai departe tradiția școlii românești.
Școala românească s-a sprijinit întotdeauna pe umerii unor dascăli de toată isprava, care au pus dragostea lor pentru elevii și studenții mai presus de orice. Au îndurat lipsurile materiale acute din școli și instituții și salariile umilitoare, și au dat educație de calitate elevilor și studenților lor. Cu toții suntem rezultatul acestor dascăli admirabili și cu toții ar trebui să nu uităm niciodată să le mulțumim.
De curând a început un nou an universitar, iar așa zisele știri despre învățământul superior nu au niciun pic de noutate de prea mulți ani: locuri în cămine nu sunt suficiente, banii pentru burse întârzie, dotările din laboratoare mai așteaptă, iar tot mai mulți tineri iau calea străinătății pentru a studia în alte universități. Foarte puțini dintre aceștia se vor mai întoarce, după ce vor simți în țările dezvoltate gustul normalității și respectul cuvenit pentru cel care are carte.
În ultimii 30 de ani, învățământul românesc a fost supus atâtor reforme, la fel de multe câți miniștri ai educației s-au perindat prin guverne, încât astăzi constatăm că am mers înapoi, nu înainte, după toți indicatorii după care se evaluează performațele unui sistem de învățământ. Astăzi, la această oră, școala românească nu are ministru. Nici nu știu dacă e bine sau rău, pentru că numirea unui nou ministru PSD ne-ar fi adus, cel mai probabil, alte idei trăsnite, care ar fi bulversat cu totul mersul școlii. Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că partidul care a făcut cel mai mult rău sistemului de învățământ este PSD! Este partidul stat, care a condus peste 22 de ani România și care a intrat cu forța și în școala românească, politizând-o și deturnându-i scopul său principal.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat școala românească dacă nu ar fi existat acești dascăli deosebiți, care să se lupte cu experimentele la care au fost supuși milioane de elevi și studenți, care să țină piept presiunilor politice și impostorilor care au vrut să intre pe ușa din dos direct la catedră.
Noi, cei din PNL, singurii care ne asumăm să preluăm guvernarea în aceste momente dificile avem soluții simple și de bun simț pentru sistemul educațional! O finanțare care se crească, de la un an la altul, până la 6% din PIB, adică mai mult de dublu cât se acordă astăzi, este angajamentul nostru ferm. Implementarea unor programe sociale anti-abandon școlar, precum masă la școală sau școală după școală sunt proiectele noastre de suflet. Calificarea continuă, prin masterate didatice, a tinerilor dascăli este o condiție pentru a putea corela viitoarele creșteri de salarii cu performanțele profesorilor. Nu în cele din urmă, realizarea de investiții trainice în toată infrastructura școlară este un alt angajament asumat ferm de PNL.
Senator PNL – Eleonora-Carmen HĂRĂU