Scutire de la plata taxelor pentru primii 2080 de lei. Acest proiect se află în programul de guvernare a celor de la USR și vizează în primul rând tinerii care în ultimii ani au plecat masiv din România. Deputatul USR Cristina Prună este de părere că atât timp cât tinerii nu vor găsi oportunități în țară, ei vor continua să plece peste hotare. Acesta mai este de părere că nu doar sistemul de învățământ nu reușește să îi pregătească pe tineri pentru piața munci, ci și mediul de afaceri are mult de suferit din această cauză.
“În aproape trei decenii, România a pierdut 23,3% din populația în vârstă de muncă din cauza emigrării. Asta spunea Banca Mondială în 2018. Impactul anual negativ în PIB datorat emigrării este estimat de FMI la 0,6 până la 0,9 puncte. Situația universităților din România nu este una tocmai roz. Migrația tinerilor își spune cuvântul asupra demografiei. Un pic peste 377.000 de studenți avem anul acesta, iar cifrele sunt în scădere. Atât timp cât tinerii nu vor întrevedea oportunități la noi în țară, ei vor continua să plece. E nevoie de o conectare reală a studenților cu piața forței de muncă și de o reformă a sistemului universitar. De asemenea, e nevoie ca acești tineri să poată avea salarii mai mari și în România. USR a propus deja în programul de guvernare scutirea de la plata taxelor pe primii 2080 lei”, a precizat Cristina Prună deputat USR.
Această situație este vizibilă și la nivelul Văii Jiului de unde pe parcursul anilor au plecat foarte mulți tineri, marea majoritate peste hotare, pentru a-și asigura un trai mai bun.