Sală de sport modernă la Școala Gimnazială IG Duca. O sală de sport modernă va fi realizată la Școala Gimnazială IG Duca din Petroșani. În acest sens, consilierii locali au aprobat predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții. Este vorba despre 855 mp pe care urmează să fie realizat acest obiectiv de investiții. Din bugetul local al municipiului Petroșani se vor asigura cheltuielile generate de racordurile la utilități, respectiv enegie electrică, aapă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat.
”În vederea desfășurării în bune condiții a orelor de a disciplina Educațe fizică, conduerea Școlii Gimnaziale I.G. Duca a soicitat sprijinul autorităților locale pentru realizarea unei săli de educație fizică la sediul nou”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În luna martie a fost trimisă către CNI solicitarea privind includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul ”Săli de sport” pentru acest obiectiv de investiții, pe amplasamentul vechiului teren de sport. În luna septembrie, CNI a luat în evidență proiectul, iar pentri promovarea lui a solicitat mai multe documente, printre care și hotărârea de Consiliu Local privind predarea amplasamentului.