Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva ar putea fi deschis. Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva ar putea fi deschis circulaţiei până de sărbători. Asta susţin surse din cadrul Companiei de Drumuri. Potrivit acestora, se lucrează la podul de peste Mureş din zona localităţii hunedorene Dobra, iar lucrările sunt în grafic şi vor fi terminate în cursul acestei săptămâni.
În paralel, o comisie tehnică de recepţie va verifica, nodul rutier de la Holdea care trebuie preluat, astfel încât să poată fi deschisă circulaţia pe lotul 3 cu o lungime de 21 de kilometri. Pentru tronsonul de autostradă dintre localităţile Ilia şi Holdea, consultanţii independenţi au recomandat deschiderea circulaţiei cu restricţii de tonaj pentru camioane şi limitarea vitezei. Odată cu deschiderea acestui lot, se va putea circula pe autostradă de la Sibiu la Vama Nădlac 2, cu excepţia unui tronson de 15 kilometri din judeţul Timiş.