Complexul Energetic Hunedoara nu are suficient cărbune pentru a furniza agent termic abonaților casnici din municipiul Petroșani. Asta reiese dintr-un răspuns oficial dat de oficialii Complexului Energetic Hunedoara.
Vă comunicăm faptul că societatea noastră nu poate furniza agent termic motivate de următoarele:
– Stocul existent este de 1.058 tone, insuficient pentru funcționare
– Pierderile înregistrate în sezonul anterior pentru furniarea energiei termice au fost în sumă de 18.719.96, 87 lei, din care 17.660.838 lei costuri aferente producerii de energie termică și 1.059.125,87 lei sold restant
– Lipsa unei societăți de distribuție a energiei termice în municipiul Petroșani
Prin urmare, având în vedere cele arătate, precum și starea de insolvență a societății, pentru evitare unor noi pierderi care ar agrava situația noastră economică, suntem în imposibilitate de a da curs solicitării dumneavoastră.
—–răspunsul oferit de administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.
Circa 800 de abonați casnici mai sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Petroșani. Primarul localității, Tiberiu Iacob Ridzi, a solicitat conducerii Complexului Energetic Hunedoara să furnizeze agent termic populației, în aceleași condiții ca abonații din Deva. Nici acolo nu există o societate de termoficare, abonații având contracte cu termocentrala Mintia.