Investiții la Lupeni. Anul 2020 va aduce noi investiții pe raza municipiului Lupeni. Se va construi un bazin didactic, se va moderniza cinematograful, dar vor fi implementate și alte proiecte. Autoritățile locale au primit aviz favorabil din partea Ministerului Dezvoltării pentru realizarea unui bazin didactic modern. În plus și cinematograful din localitate va fi modernizat. Edificiul va fi redat circuitului.
“S-a semnat deja contractul pentru cinematograf, urmează să se semneze contractul pentru dirigintele de șantier. După ce avem și dirigintele de șantier, sperăm ca într-o lună de zile să ne apucăm de lucrări. Ceea ce înseamnă bazin de înot care va fi la agrement, am primit toate autorizațiile. În această săptămână sau săptămâna viitoare va fi scos la licitație. Tot prin CNI am mai solicitat o sală de sport de 150 de locuri la Grupul Școlar. Nu știu dacă anul acesta o vom finaliza. Tot acolo avem o bază sportivă cu 3 terenuri de fotbal”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
La cinematograf vor începe lucrările în câteva luni, și în funcție de cum vor permite condițiile meteo.
”La cinematograf în cel mult o lună și jumătate vor începe lucrările. La început va trebui făcută o curățenie în interior. În cel mult un an de zile constructorul va finaliza lucrările la cinematograf. Va fi un cinematograf modern, la standarde europene”, a spus sursa citată.
Municipiul Lupeni va fi un adevărat șantier și anul acesta. Pe lângă toate lucrările pe care le au în vedere autoritățile locale, în paralel se va lucra, în continuare, și la modernizarea și extinderea rețelei de apă și canal. Edilii susțin că toate proiectele derulate de administrația locală sunt posibile datorită echipei din cadrul Primăriei. Este o echipă concentrată pe scrierea și accesarea de fonduri europene și guvernamentale. Cu acești bani este posibilă dezvoltarea municipiului Lupeni.