Cristian Resmeriță, atac la conducerea CEH. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, atacă dur conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Senatorul este revoltat de faptul că minele Lupeni și Lonea se vor închide mai devreme, față de termenul convenit cu sindicatele. Mai exact, EM Lonea își va înceta activitatea la finele acestui an, iar EM Lupeni se va închide la finalul anului 2021.
”În timp ce toată România se luptă cu fenomenul Coronavirus, incompetentul Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara și campionul pontajelor fictive, Dioane Samuel, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara ”luptă” SĂ ÎNCHIDĂ exploatări miniere. Astfel într-o renotificare trimisă Comisiei Europene, aceștia iau în calcul ÎNCHIDEREA EM Lonea în anul 2020 și EM Lupeni în anul 2021”, spune senatorul PSD, Cristian Resmeriță.
Mina Lupeni ar fi trebuit închisă demult, însă în urma negocierilor cu sindicatele s-a convenit ca aceasta să își mai continue activitatea cel puțin până în anul 2024.
”Este reprobabil ceea ce se întâmplă, am luptat alături de mai mulți colegi din Parlament, de Sindicatul Muntele și Sindicatul Meridian să oprim închiderea Exploatărilor Miniere Lonea și Lupeni, și actuala conducere a Complexului Energetic Hunedoara nu are nici o viziune, nici un program, fără să țină cont de Studiul INSEMEX și Studiul GIG ia decizia, să le închidă și să lase oamenii fără locuri de muncă”, mai spune senatorul.
Noile termene privind închiderea celor două unități miniere sunt făcute publice într-un document oficial postat pe site-ul Ministerului Economiei.