Experții PriceWaterhouseCoopers au identificat trei viziuni pentru Valea Jiului. Compania PricewaterhouseCoopers a fost selectată de Comisia Europeană prin Structural Reform Support Service (DG-Reform) în luna octombrie 2019 să sprijine Ministerului Fondurilor Europene în proiectul care prevede elaborarea Strategiei pentru Valea Jiului în procesul de tranziție de la cărbune. Trei scenarii au identificat cei de la prestigioasa companie de consultanță.
Valea Jiului – Generator de inovație în sectorul energetic românesc
Valea Jiului ar putea fi un generator de inovație în sector energetic românes, menționează cei de la PriceWaterhouseCoopers.
”Având în vedere contextul actual al tranziției energetice, dar și nevoia de siguranță și continuitate în alimentarea cu energie a Sistemului Energetic Național, inovația în domeniul energetic ce va fi urmărită de Valea Jiului se referă în special la infrastructura fizică, respectiv la componente energetice. De la cercetarea tehnologiilor de stocare energetică, până la producerea de cutii de viteze pentru diverse tipuri de turbine, Valea Jiului își va continua parcursul energetic și se va adapta noilor cerințe ale pieței. Această viziune este susținută atât de parți implicate local, precum administrațiile publice, mediul academic și foști mineri, cât și de autorități guvernamentale centrale, Asociația Română a Energiei Eoliene (RWEA) și operatori de distribuție a energiei electrice. Cu toate acestea, indicatorul “Dorința comună a părților implicate” are o valoare modestă de 5 puncte din 10, din cauza faptului că viziunea nu satisface dorințele tuturor părților implicate, în special a operatorilor din zona de turism”, arată documentul.
Avantajul în constituie experiența de peste 150 de ani a Văii Jiului în sectorul energetic.
” Primul avantaj competitiv al Văii Jiului este existența în Petroșani a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecţie Antiexplozivă (INCD – INSEMEX Petroșani). Misiunea INSEMEX include realizarea de cercetări fundamentale şi aplicate, dezvoltarea tehnologică, precum și evaluarea şi prevenirea riscurilor în activităţile cu pericol exploziv şi toxic”, mai arată documentul.
Faptul că Petroșani este singurul oraș din România ce nu este reședință de județ, dar care are o Universitate, este un mare avantaj din perspectiva generării de inovație în sectorul energetic. Universitatea din Petroșani și INSEMEX sunt complementare și pot lucra împreună la crearea unor sinergii cu alte centre de cercetare, atât naționale – precum ICSI Râmnicu Vâlcea –, cât și internaționale. Un al treilea avantaj competitiv pe care îl are Valea Jiului în acest sector este forța de muncă experimentată, pregătită să fie implicată în tranziția energetică europeană: electricieni, electromecanici, mecanici, ingineri. Indicatorul “avantajul competitiv” are valoarea de doar 5 puncte din 10 deoarece este nevoie de un efort comun susținut al tuturor părților implicate, în principal de la nivel local, pentru atragerea investitorilor și transformarea acestei viziuni în proiecte concrete.
Valea Jiului – Centru de reconversie profesională și specializare inteligentă din România
Un al doilea scenariu pentru reconversia profesională din Valea Jiului identificat de experții de la PwC îl constituie realizarea unui centru de reconversie și specializare inteligentă în România.
”RWEA este interesată să dezvolte un centru de reconversie profesională în Valea Jiului, Universitatea și școlile profesionale zonă sunt deschise la adaptarea curiculei de învățământ la noile cerințe ale pieței, administrațiile locale sunt deschise la perspectiva specializărilor inteligente în diverse arii economice, precum energie, turism și asistență socială, iar unii foști mineri doresc să învețe o nouă meserie. Cu toate acestea, schimbarea carierei va fi o provocare pentru mulți foști mineri, dar și pentru companiile ce îi vor angaja, pe fondul mândriei profesionale și a avantajelor financiare de care au beneficiat în perioada activității miniere”, arată documentul.
Valea Jiului – Una dintre cele mai atractive destinații turistice ale României în orice anotimp
Revine în actualitate domeniul turistic în Valea Jiului. Experții PriceWaterhouseCoopers consideră că Valea Jiului ar putea fi una din cele mai atractive destinații turistice din țară în orice anotimp.
”Interviurile derulate de echipa PwC cu toate părțile implicate au evidențiat că sectorul cu cel mai mare potențial generator de valoare adăugată este turismul. În anul 2018 acest sector a fost reprezentat preponderent de sporturile de iarnă în zona pârtiilor din Straja și Parâng. Atât administrația locală, cât și reprezentanții mediului de afaceri consultați își doresc continuarea investițiilor în turism”, arată raportul.
De asemenea, există un potențial semnificativ pentru dezvoltarea altor activități, precum ciclismul montan, agroturismul, vizitarea fostelor mine, turismul ecvestru, speologia, drumețiile montane, alpinismul etc. Principalii investitori în acest sector ar fi întreprinderi mici și mijlocii ce vor avea nevoie de un concept turistic comun, integrat de la est la vest la nivelul Văii Jiului, precum și de dezvoltarea unui brand local. Datorită punctului de vedere comun al mediului de afaceri, al administrației locale și al ONG-urilor referitor la nevoia dezvoltării diverselor activități turistice care să susțină afluxul de vizitatori pe tot parcursul anului, indicatorul “Dorința comună a părților implicate” este maxim – 10 puncte din 10.
Potrivit experților, ”Valea Jiului are două avantaje competitive principale: caracterul rural al orașelor și frumusețea naturii. Spre deosebire de alte stațiuni montane din România, precum Poiana Brașov, Predeal, Bușteni, Sinaia – toate aflate în Valea Prahovei – , orașele din Valea Jiului au un grad mai scăzut de urbanizare. Există, așadar, potențial pentru realizarea unei regenerări urbane în mod unitar, astfel încât aparența unei zone cu orașe de munte să fie pusă în valoare. Conceptul de regenerare urbană presupune, printre altele, uniformizarea regulilor privind avizele de construire, planificarea strategică a dezvoltării urbane, un brand comun și promovarea identității locale. În ceea ce privește cadrul natural, Valea Jiului ar putea dezvolta simultan agroturismul, turismul ecvestru, speologic, ciclismul montan și altele. Chiar dacă, din punct de vedere administrativ, în Valea Jiului nu există sate, periferia orașelor are, de facto, toate caracteristicile satelor: oamenii locuiesc în case, în curte cresc animale și cultivă legume, iar distanțele dintre aglomerările de case pot fi de câțiva km. Așadar, localnici pot dezvolta cu succes activități agroturistice”.
Colaborator