Creditorii CEH, chemați în instanță. Creditorii Complexului Energetic Hunedoara sunt chemați în instanță. Este o procedură firească ce are loc în perioada insolvenței. În data de 28 mai are loc termenul, cu mențiunea că înscrisurile să fie transmise anterior termenului de judecată. Este vorba de Legea 85/2014, ”contestație raport”.
Producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara, controlat integral de stat prin Ministerul Economiei și intrat în insolvență în noiembrie anul trecut, are datorii totale recunoscute de către administratorul judiciar provizoriu în valoare de 6,1 miliarde lei, cei mai mari creditori fiind instituții și societăți ale statului, potrivit tabelului preliminar de creanțe al companiei. Suma depășește cu mai mult de 1 miliard de lei estimările inițiale ale conducerii Complexului. Astfel, cea mai mare creanță împotriva Complexului este cea bugetară a Administrației Fondului de Mediu, în valoare de aproape 3 miliarde lei (2,938 miliarde lei), reprezentând în principal valoarea obligațiilor de achiziție de certificate CO2 nerespectate de către societate.
Sunt peste 400 de creditori care au fost notificaţi să-şi depună declaraţiile de creanţă, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 30 ianuarie. Cei mai mari creditori sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Administraţia Fondului de Mediu.
CEH se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în data de 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, printre aceştia numărându-se Direcţia Generală de Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.