CEH acționat în judecată. Administrația Complexului Energetic Hunedoara va fi acționată în judecată de către Sindicatul Muntele. Această măsură vine ca urmare a neplății drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă. Printre aceste drepturi existau ajutoarele de încălzire, tichetele de masă, dar și deconturile pentru transport.
”Înțelegem situația dificilă prin care trecem, preturile de pe piața de energie extrem de scazute și producția extrem de mica care se obține din cele 4 mine, dar credem în același timp ca cei care conduc CEH trebuie sa găsească soluții pentru rezolvarea problemelor și respectarea Ccm ului în vigoare. În situația actuala cei care conduc această companie ar trebui să se preocupe mult mai mult pentru a rezolva problemele societății și nu în a-și face imagine pe care sa o folosească în scop politic dar care în realitate sa nu aibă în spate o baza solida. Nu ne vom abate de la obiectivele noastre de a forma Complexul Energetic Valea Jiului, însă acestea se pot realiza dacă angajații SUNT RESPECTAȚI prin acordarea drepturilor prevazute în CCM. În momentul de fata angajații pe care-i reprezentăm sunt nemulțumiți că, după o perioada în care au făcut eforturi pentru ca aceasta companie sa funcționeze atât cât a funcționat ea, care au înțeles situatia și au acceptat inclusiv șomajul tehnic, nu – și pot incasa drepturile prevazute în CCM ul în vigoare. Demaram aceasta acțiune cu credință ca aceste aspecte vor fi rezolvate cât mai curând posibil”, a declarat Darius Cîmpean.
Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, a luat această decizie din cauză că drepturile salariale nu au mai fost achitate de 2 luni.