Situația CEH în atenția deputatului Cristina Prună. Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu grave probleme de ordin financiar. Societatea a intrat în insolvență în luna noiembrie a anului trecut. Ministerul Economiei acordă o atenție sporită societății energetie. Cristina Prună, deputat USR, a vrut să afle care este situația societății.
Astfel, Ministerul arată care sunt principalii factori care au dus la declanșarea procedurii insolvenței.
”Societatea Complexul Energetic Hunedoara, denumită în continuare SCEH, este persoană juridică română constituită sub formă de societate pe acțiuni la care statul roman este acționar unic, interesele sale în Adunarea Generală a Acționarilor fiind reprezentate de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și își desfășoară activitatea în conformitate cu actul constitutive și legislația în vigoare. Prin Sentința nr. 601/F/2019, pronunțată de judecătorul sindic – Tribunalul Hunedoara la data de 14.11.2019 în dosarul nr. 5075/97/2016, s-a dispus dechiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei S CEH SA și numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a Expert Insolvență SPRL.
Din nota de informare se desprind următoarele aspect negative:
-Societatea se confruntă în prezent cu probleme financiare deosebit de grave, fiind practice în incapacitate de plată, ci toate consecințele economice care decurg din această stare. În aceste condiții, riscurile societății sunt legate în principal de posibilitatea reală de continuare a activității și de iminența retragerii autorizațiilor de funcționare, ca urmare a faptului că nu au fost achiziționate la termen certificatele de emisii de gaze cu effect de seră;
-S-a constatat o creștere importantă a pierderii în 2018 față de pierderea din 2017 și o reducere relativă a acesteia în 2019 (la 6 luni);
-Cifra de afaceri netă a înregistrat o scădere importantă în 2018-2019;
– Plățile restante înregistrate de societate sunt ridicate, cu sume importante la bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale, taxe și impozite la bugetul de stat, taxe la bugetele locale și furnizori””, se arată în răspunsul primit de către deputatul USR Cristina Prună.
De altfel, de la un trimestru la altul, Complexul Energetic Hunedoara înregistrează noi datorii către bugetele de stat.