Echipament pentru stația Dănuțoni. Apa Serv Valea Jiului investește circa 106.000 lei în achiziționarea unei pompe pentru stația Dănuțoni. Produsul ce urmează a fi achiziționat va face posibilă epurarea apei în parametrii reglementați cu respectarea legislației naționale și a directivelor europene privind calitatea apei potabile.
”Pompa solicitată face parte din componența stației de pompare intermediară de pe circuitul apei uzate din cadrul stației de epurare. Stația de pompare este dotată cu trei pompe centrifugale cu ax orizontal, montate într-o cameră uscată, ce aspiră dintr-o cameră comună (…). obiectivul din cadrul stației de epurare Dănuțoni deservește ridicarea nivelului apei uzate în cadrul fluxului tehnologic de la ișirea din desnisipator în camera de încărcare ce alimentează decantorul primar”, arată documentația.
Stația de epurare a apelor uzate Dănuțoni a fost proiectată în perioada 1967-1969 și a fost pusă în funcțiune la începutul anilor ’70. Această stație a fost printre primele de acest gen din România. La acel moment procesul de tratare a apelor uzate consta în tratarea preliminară și în sedimentarea primară.