Liniște între orele 22:00-08:00 și 13:00-14:00! Reprezentanții Gărzii de Mediu au fost sesizați cu privire la anumite aspecte legate de poluarea fonică. Astfel de situații se întâlnesc cel mai frecvent în blocurile de locuințe, acolo unde sunetul bormașinii este poate la ordinea zilei.
Poluare fonică din localități se compune din zgomotul provenit din industrie, din trafic și din surse fixe, precum demolări, construcții.
”Garda de mediu nu efectuează măsurători de nivel de zgomot.Conform Legii 61/1991- Republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: Disconfortul produs din desfășurarea unor evenimente nu este parte a poluării fonice, ea încadrându-se la: „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă” ori „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;” ori „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban””, arată Garda de Mediu Hunedoara.
Verificarea respectării prevederilor Legii 61/1991, republicată, nu intră în atribuțiile Gărzii Naționale de Mediu
La exteriorul și în incinta locuințelor, limitele de zgomot sunt reglementate prin Norma de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobat de Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătății, fiind aplicat de Direcțiile de Sănătate Publică si autorități publice locale (primării).