Lucrările de închidere la EM Lupeni continuă. Continuă lucrările de închidere a minei Lupeni. Unitatea minieră ar fi trebuit închisă în urmă cu 3 ani, însă, conform înțelegerii Statului Român cu Comisia Europeană s-a decis continuarea activității de producție. Pentru acest an, CEH achiziționează servicii de supervizare – dirigentie de santier pentru supravegherea lucrarilor aferente Proiectului Tehnic de Executie Lucrari de Inchidere si Ecologizare pentru Sucursala EM LUPENI – Etapa I-a – Sectiunea Inchideri Lucrari Miniere Subterane.
91.564 lei este valoarea contractului. Dirigintele de șantier va trebui să urmărească îndeplinirea pașilor din proiectul tehnic de închidere a unității miniere.Anul 2021 este ultimul în care exploatarea huilei mai are loc la mina Lupeni. Potrivit unei hotărâri de Guvern, activitatea de producție de la mina Lupeni se va termina în luna iulie a acestui an.