Un an cât 230 de ani. Cei puțin peste 4000 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara sunt foarte bolnavi. Cel puțin asta reiese din documentele medicale ale salariaților. Numai anul trecut, la nivelul Complexului Energetic Hunedoara s-au înregistrat peste 80.000 de foi de boală.
Mai exact, potrivit unui răspuns al conducerii Complexului Energetic Hunedoara, în anul 2020 au fost înregistrate 83.949 zile de concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Dintr-un calcul simplu rezultă faptul că angajații CEH, într-un singur an au avut undeva la aproape 230 de ani de foi de boală.
Producția de cărbune din Valea Jiului este la un minim istoric, iar la acest lucru contribuie și starea precară de sănătate cu care se confruntă minerii. Sute de lucrători în subteran sunt în concedii medicale.
Anul trecut, conducerea Complexului Energetic Hunedoara s-a adresat Colegiului Medicilor tocmai pentru numărul mare de concedii medicale pe care le-au avut salariații societății. Nu toți cei care au beneficiat de foi de boală au și probleme medicale reale. Sunt cazuri în care boala este una fictivă, iar conducerea CEH caută soluții pentru a demonstra aceste aspecte și a-i sancționa pe angajați. Foile de boală ale minerilor din Valea Jiului au atras atenția de nenumărate ori. Au existat perioade când concediile de boală însumate au fost într-un an de zile, echivalentul a sute de ani. De altfel, de-a lungul anilor, mai mulți medici din Valea Jiului au fost cercetați pentru faptul că au eliberat nejustificat foi de boală minerilor.