PRECIZĂRI PRIVIND VACCINAREA CU VACCINUL DE LA ASTRAZENECA
La centrele din județul Hunedoara, unde se folosește serul produs de Astra Zeneca, activitatea de vaccinare se desfășoară normal, procesul de imunizare nefiind afectat.
În ceea ce privește lotul ABV 2856, pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării, menționăm că la centrele de vaccinare cu AstraZeneca din județul Hunedoara, nu se află nicio doză din acest lot, din care, la nivel national, au mai rămas nefolosite 4257 doze.
La centrele din județ vaccinarea se desfășoară normal, folosindu-se celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca, din celelalte loturi existente în momentul de față în România.
Seara trecută, a avut loc o ședință a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID 19, la care au participat reprezentanți ai autorităților medicale naționale.
S-a analizat situația celor două loturi de vaccinuri și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:
1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
3. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.