Creditorii CEH, convocați să decidă soarta societății energetice. Creditorii Complexului Energetic Hunedoara au fost convocați într-o ședință în care se va decide viitorul societății energetice. Urmează a fi prezentate măsurile de în plată a activelor aferente sucursalelor Paroșeni, termocentrala Mintia, Prestserv și Sediu Executiv ale Complexului, precum și a celor ale exploatărilor miniere Livezeni, Lonea, Lupeni și Vulcan, în condițiile OUG nr.60/2019, potrivit convocatorului.
Peste șase miliarde de lei au de recuperat creditorii Complexului Energetic Hunedoara. Cei mai amri creditori sunt Administrația Fondului pentru Mediu – circa 3 miliarde de lei, ANAF – peste 1,7 miliarde de lei și Hidroelectrica – peste un miliard de lei.
CEH mai avea datorii curente, la finele lunii ianuarie, de circa 147 milioane lei la bugetul de stat și de 66,4 milioane lei la furnizori.societatea are de recuperat și creanțe de 135 demilioane de lei.
Transelectrica a avizat favorabil darea în plată către ANAF a activelor energetice funcționale de la termocentrala Paroșeni a CEH. Și Ministerul Energiei a comunicat un aviz favorabil, însă “în care s-a menționat faptul că acesta nu reprezintă al ministerului de resort în sensul prevederilor OUG nr. 60/2019”.