Angajații Complexului Energetic Hunedoara așteaptă să își primească salariile. Plata acestora depinde de publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice din Legea 200/2006 prin care s-a constituit fondul de garantare a creanțelor salariale. Sindicaliștii de la Sindicatul Muntele și conducerea Complexului Energetic Hunedoara i-au informat pe angajați că își vor primi salariile în momentul în care modificările vor fi publicate în Monitorul Oficial.
”Am prelungit astăzi, în ședința de Guvern, perioada pentru care acordăm sprijin minerilor din Valea Jiului. Prevederile nou introduse aduc clarificări în ceea ce privește calcularea perioadei pentru care sunt suportate creanțele salariale. Astfel, prelungim această perioadă de la 3 luni, cât este acum, până la 4 luni și sunt luate în calcul inclusiv fracțiuni de lună și nu doar luni calendaristice întregi, facilitând astfel plata creanțelor salariale în cazurile în care salariile au fost achitate în sistem avans-lichidare și într-o lună a fost plătit doar avansul sau lichidarea”, spunea, pe 28 aprilie, Raluca Turcan, ministrul Muncii.
Salariații Complexului Energetic Hunedoara sunt plătiți de AJOFM timp de 4 luni.