Un cetățean a surprins imagini de groază în zona Câmpușel, din Parcul Național Retezat. Cadavrele unor câini au fost ambalate în saci de plastic și aruncate la voia întâmplării, chiar lângă un camping frecventat de turiști.
”Oameni și fapte…fapte deplorabile din păcate.Nu cred că se pot numi oameni!Cum poți să arunci cadavrele unor câini la marginea drumului,lângă un camping renumit la Câmpușel,jud.Hunedoara?Acum turiștii sunt puși în pericol de ursii care pot veni la cadavre,să nu vorbim de efectul nociv al acestor cadavre la marginea apei.Oare ce se poate face,îmi pun și eu întrebare?”, spune Grigore Nick, cel care a postat imaginile pe rețelele de socializare.
În Valea Jiului nu mai funcționează un serviciu de ecarisaj. Fiecare administrație locală este pe cont propriu. Unele din primării au contractat firme private pentru a se ocupa de problema maidanezilor, iar altele, precum la Petroșani, și-au înființat popriul serviciu de gestionare a animalelor fără stăpân.
Polițiștii și inspectorii ANSVSA se află la fața locului.
”Ca urmare a difuzării, pe o rețea de socializare, a unor informații privind comiterea unei posibile infracțiuni de ucidere cu intenție, fără drept, a unor câini (ale căror cadavre s-ar afla într-o zonă împădurită din extravilanul orașului Uricani), polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au demarat verificări vizând stabilirea circumstanțelor uciderii animalelor și a identificării prezumtivilor autori. Chiar în acest moment, polițiștii se află în teren pentru soluționarea acestui caz, în scopul stabilirii circumstanțelor în care au fost omorâte animalele fiind solicitat sprijinul specialiștilor DSVSA Hunedoara”, informează IPJ Hunedoara.
Monika BACIU